News Flash:

De anul viitor intra in vigoare asigurarile de sanatate obligatorii. Vezi cat va costa cea mai scumpa polita

11 Noiembrie 2011
2115 Vizualizari | 0 Comentarii

Noua lege a asigurarilor de sanatate care va face loc asiguratorilor privati va intra in vigoare pana in primavara. Cotizatia obligatorie la sistemul de asigurari nu se va modifica semnificativ. Practic, asiguratorii privati vor prelua in totalitate sistemul public de asigurari si actualele case judetene, iar Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va ramane un fel de depozitar al banilor asiguratilor, pe care ii va imparti "caselor" private in functie de numarul inscrisilor pe liste, de tipul abonamentelor etc.

Potrivit Evenimentul Zilei, vor exista asigurari de sanatate obligatorii, de tip "RCA", care vor acoperi un pachet minimal de servicii si asigurari voluntare, de tip "casco", pentru cei care doresc si alte servicii. Acestea vor fi de doua tipuri: complementare, care vor suporta serviciile decontate doar partial in pachetul de baza si suplimentare, care vor acoperi si serviciile care nu se regasesc deloc in pachetul minimal. Cel mai scump pachet "full-option" va costa maximum 50 de euro.

"Va fi ca la asigurarile la masina. Va exista o asigurare obligatorie, ce ofera servicii de baza si o asigurare full-option, pentru cei care mai doresc si altceva. Daca mai dai cativa lei in plus si iti mai dau si stomatologie, si chirurgie etc. Insa acele servicii vor fi garantate, nu ca acum, cand ti se promit multe, dar nu ti se da nimic", a declarat Virgil Paunescu, consilier prezidential pe probleme de sanatate, in Evenimentul Zilei.

Asiguratorii pot solicita clientilor atunci cand incheie un contract o evaluare a starii lor de sanatate doar cu acordul acestora. Autoritatile spun insa ca niciun pacient nu va putea fi refuzat, fie bolnav, fie sanatos.

"Privatii se vor bate pe pacienti sanatosi, pentru ca nu consuma mult, dar nu-i vor putea refuza nici pe cei bolnavi care consuma mai mult, pentru ca nu va permite legea. Dar ei isi vor amortiza cheltuielile cu banii ramasi de la cei sanatosi, care nu consuma toate serviciile", adauga Virgil Paunescu.

Ce se intampla daca nu-ti alegi o firma de asigurari
Operatorii vor avea la dispozitie 8 luni de la intrarea in vigoare a acestei legi ca sa inscrie asiguratii si sa prezinte listele Casei. Orice persoana noua care intra in sistemul de asigurari trebuie sa-si aleaga in 60 de zile asiguratorul, pentru ca, in caz contrar, se vor trezi ca le vor fi decontate doar urgentele.

Adoptarea actualului proiect de lege este o cerinta a Fondului Monetar International si are la baza un raport al comisiei prezidentiale, propunerile CNAS, ale MS si ale reprezentantilor companiilor de asigurari.

Categoriile scutite
Categoriile scutite de plata asigurarii de sanatate vor ramane in continuare aceleasi: copiii sub 18 ani, studentii pana in 26 de ani care nu realizeaza venituri, sotul/ia si parintii aflati in intretinerea unui asigurat, persoanele cu handicap care nu realizeaza venituri din munca, pensie sau alte surse, bolnavii inclusi in programele nationale (cancer, TBC, heomfilie, transplantati) si femeile insarcinate.

Pot incheia asigurari de sanatate si cetatenii straini, aflati temporar in tara. Persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat beneficiaza de servicii medicale in cazul urgentelor si al bolilor cu potential epidemic, de vaccinarile obligatorii si de serviciile de planificare familiala, dar si de monitorizarea evolutiei sarcinii si a lauzei.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

categoriile scutite
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1526 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013808 (s)