News Flash:

Curele cu vitamine, ineficiente in tratarea asteniei de primavara

11 Aprilie 2017
973 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca este sa incercam o definitie a asteniei, ea ar fi o manifestare generala a organismului reprezentand reducerea capacitatii de munca fizica si intelectuala, provocata de diverse cauze sau, altfel spus, oboseala intensa si prelungita, spune dr. Marius Preda de la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central Carol Davila.
''Primavara e acea perioada a anului cand la soare e vara, iar la umbra e iarna', spunea Charles Dickens. Bine spus. Ca si cum organismul nostru ar iesi dintr-o perioada in care a functionat la relanti si se pregateste sa accelereze la turatie maxima, cu cateva hopuri de adaptare. Dar, sa ii spunem astenie? Sau mai degraba lene? Si nu in sens peiorativ. Am citit undeva ca principalul promotor al progresului civilizatiei umane ar putea fi... lenea. Inventam orice ca sa ne fie mai comod sa traim. Ganditi-va, poate exista un dram de adevar in aceasta afirmatie'', adauga medicul citat de Agerpres.
In opinia sa, desi sunt ''o sumedenie'' de cauze bine identificate — afectiuni neurologice gen miastenia gravis, anemia, infectii acute virale si bacteriene, insuficiente de organ — rinichi, ficat, neoplazii, anumite medicamente — ex. chimioterapice—, astenia de primavara nu este un diagnostic de boala bine definit, ci o categorie "medicala" bazata mai degraba pe observatie decat pe studiu stiintific.
''Eu consider astenia de primavara o moda. E mai usor sa dam vina pe primavara decat pe ritmul de viata actual, stresant in orice anotimp. Cu alte cuvinte, o pseudoboala; desi cu simptome reale — oboseala accentuata, mialgii, inapetenta, ameteli, stare depresiva. Intr-adevar, parca toti ne simtim mai obositi cand apar ghioceii, nu? S-au cautat si cauze ale acestei stari. De pilda, consumul de alimente conservate, mai bogate in grasimi pe perioada anotimpului rece. Sau alimentatia deficitara in legume si fructe proaspete. Oare? Suntem satui iarna de piersici din Africa de Sud, praz din Maroc, lubenita din Guatemala si rosii turcesti. Ca sa nu mai spunem ca in anotimpul rece romanii consuma cantitati colosale de mandarine si portocale, dintr-o traditie anterevolutionara. O alta cauza ar putea fi adaptarea non-instantanee a organismului la noile conditii de mediu (temperaturi pozitive, lumina solara mai multa). Cred ca aici ar putea fi ceva adevar, desi nu mai traim in grote de zeci de mii de ani ca sa ne afecteze atat de tare mediul inconjurator'', arata dr. Preda, medic primar boli interne, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice.
El spune ca nu exista un tratament specific pentru a depasi astenia de primavara, iar ''dopatul'' sau ''indopatul'' cu polivitamine este o metoda complet gresita.
''Ni se spune ca trebuie sa ne dopam sau indopam cu polivitamine, deoarece organismul nostru a cam terminat rezervele de vitamine peste iarna. O metoda complet gresita din punct de vedere medical, existand mai multe studii clinice pertinente care demonstreaza ca singurul efect al curelor de vitamine este obtinerea unei urini foarte scumpe. Altfel spus, cam 99,9% din polivitaminele sub forma de pilule se pierd prin urina si transpiratie. Dar ... trebuie sa traiasca si industria farma, nu? Asa se invarte lumea. Totusi, simptomele sunt reale. Nefiind vorba de o boala nu exista un tratament specific. Pur si simplu ar trebui sa respectam un regim de viata echilibrat, atat primavara cat si in restul anotimpurilor. Mancare variata, deoarece suntem omnivori, cu portii zilnice de legume si fructe proaspete — macar aduc vitamine mai gustoase si nici nu au calorii cat carnea. Plimbare zilnica macar 30 de minute prin acest mediu exterior plin de pericole. Respectarea odihnei nocturne, nu clubbing. Respectarea odihnei de weekend. Vacante cat mai dese. Fara excese de alcool, tutun, internet, TV. Socializare cu prietenii de cat mai multe ori. Dar, parca nu stim toti aceste lucruri?! Si oare cati le respectam...'', conchide dr. Marius Preda.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

oboseala primavara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1727 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020912 (s)