News Flash:

Cum tii ridurile la distanta: pasii sunt simpli

5 Februarie 2019
493 Vizualizari | 0 Comentarii

Odata cu trecerea timpului, tenul este tot mai uscat, isi pierde elasticitatea si stralucirea, devenind un teren propice pentru formarea ridurilor. Pentru a amana aparitia semnelor de imbatranire este esential sa respecti cativa pasi de ingrijire!

Demachiaza-te zilnic. Inlaturarea impuritatilor, a excesului de sebum si a machiajului este esentiala pentru a avea un ten sanatos si luminos. De aceea, este bine sa-ti formezi o rutina de infrumusetare care sa includa, dimineata si seara, demachierea. Aplica o cantitate mica de lapte demachiant pe o discheta si maseaza usor, prin miscari circulare. Miscarile agresive pot duce la pierderea elasticitatii si tonusului pielii. Dupa indepartarea laptelui, este indicat sa folosesti o lotiune tonica. Aceasta inchide porii si lasa o senzatie de prospetime, revigorand tenul. Ai grija ca produsele pe care le folosesti sa nu contina alcool, pentru a nu usca pielea.

Exfoliere delicata. Pe langa produsele de ingrijire pe care le folosesti zilnic, este important sa acorzi o atentie deosebita exfolierii pielii. Pentru a elimina celulele moarte, foloseste un produs cu o formula blanda. Aplica-l cu grija, evitand miscarile agresive. Dupa ce ai masat cu blandete zona sensibila, clateste cu apa calduta. Exfolierea trebuie facuta o data pe saptamana, seara, imediat dupa dus. Poti prepara un scrub natural si acasa, din zat de cafea, zahar brun sau din faina de porumb.

Foloseste o crema antirid. Dupa exfoliere si, in general, atat dimineata, cat si seara, este indicat sa aplici o crema. Dupa 30 de ani, nu mai este suficient ca aceasta sa fie doar hidratanta sau nutritiva, ci trebuie sa fie chiar antirid. Cele cu coenzima Q10 au proprietatea de a atenua si de a preveni aparitia cutelor inestetice. De asemenea, este esential ca aceste creme sa aiba factor de protectie solara ( de minimum 20), soarele fiind principala cauza de ridare a pielii. Nu uita nici de cremele speciale pentru pielea din jurul ochilor – aceasta zona este si mai sensibila. Pentru a combate semnele imbatranirii si pentru a spori fermitatea pielii, incearca serurile antirid.

Uleiul de argan, efect antiimbatranire. Impotriva cutelor neplacute care apar pe fata foloseste uleiurile vegetale. Ele hidrateaza, emoliaza si netezesc pielea. Uleiul de masline contine polifenoli, substante care combat imbatranirea pielii. Aplica-l pe fata, pe gat ori pe decolteu inainte de culcare sau amesteca-l cu zeama de lamaie. Uleiul de argan, la fel, hidrateaza pielea si are efect antirid. Este bogat in vitamina E si restabileste stralucirea si supletea pielii. sursa: clickpentrufemei.ro
A.M.
 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

remedii riduri cearcane
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013195 (s)