News Flash:

Cum poate scapa un barbat de burta de bere

16 Ianuarie 2014
3858 Vizualizari | 0 Comentarii

Ceea ce numim noi "burtă de bere" este un depozit de grăsime pe zona abdomenului şi nu are nicio legătură cu berea, ci cu stilul de viaţă în general. Este adevărat că acest tip de burtă se întâlneşte mai des la bărbaţi, mari consumatori de bere, dar e numai din cauza felului cum se depune grăsimea la sexul tare.

În general, bărbaţii acumulează grăsimeviscerală, în timp ce femeile acumulează grăsime subcutanată. Aşa se face că la bărbaţi grăsimea se vede pe burtă, în timp ce la femei se vede pe şolduri, coapse, braţe. Evident, există şi bărbaţi cu şoldurile mari, aşa cum există femei cu picioare subţiri şi burtă proeminentă - "silueta măr".

Vezi si: Desertul care subtiaza talia si imbunatateste sanatatea inimii  

De ce e periculoasă burta de bere
Burta de bere sau, în termeni medicali, grăsimea abdominală, grăsime viscerală, este mai periculoasă decat grăsimea depusă pe şolduri sau coapse, aceea pe care o poţi apuca între degete. Dacă ai "burtă de bere", adică un abdomen proeminent şi tare la atingere, înseamnă că ai grăsime depusă în interiorul abdomenului, printre organele interne. Aceasta a fost asociată cu un risc mai mare de boli cardiace şi diabet de tip II, acestea fiind doar cele mai importante din bolile la care te predispune burta de bere.
O circumferinţă abdominală mai mare de 80 de centimetri la femei şi mai mare de 100 de centimetri la bărbaţi este un semn clar că există grăsime în exces şi un risc mai mare de îmbolnăvire.

Vezi si: 80 de centimetri, bariera dintre sanatos si cancer 
 
Cum dai jos burta de bere
Burta de bere se dă jos la fel ca orice alt tip de grăsime, prin dietă şi exerciţii cardio. Abdomenele nu te vor scăpa ca prin minune de burtă, chiar dacă faci sute de repetări. In schimb, exerciţiile cardio - alergarea, înotul, mersul pe bicicletă - te vor ajuta să arzi grăsimea de pe tot corpul, inclusiv de pe burtă.
Dieta cea mai indicată este cea săracă în carbohidraţi - poţi să mănanci carne, peşte, ouă, legume, lactate pe săturate, dar trebuie să renunţi la paste făinoase, paine, dulciuri şi orice aliment procesat.
Alcoolul, inclusiv berea, este interzis în orice dietă pentru că nu face decat să aducă multe "calorii goale", nefiind necesar pentru organism. Unica.ro

Vezi si: Nucile si alte fructe in coaja lemnoasa te scapa de grasimea abdominala  
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

carbohidrati slabeste
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021111 (s)