News Flash:

Cum iti distruge alcoolul creierul

7 Iunie 2017
1052 Vizualizari | 0 Comentarii
Un nou studiu referitor la efectele consumului de alcool pe termen lung arata ca persoanele care consuma cantitati mari de alcool au un risc crescut de atrofie hipocampica - o forma de deteriorare a creierului care afecteaza memoria si orientarea in spatiu.
Obisnuinta de a bea, chiar si cantitati moderate de alcool, modifica structura creierului si duce, in timp, la alterarea mai rapida a unor functii ale acestuia, arata un nou studiu al cercetatorilor britanici, citat de Reuters. Cercetarea a fost desfasurata pe parcursul a 30 de ani – intre 1985 si 2015 - si a analizat creierele a 550 de persoane de varsta a doua – 43 de ani la inceputul cercetarii. S-a constatat ca acelea care consumau cele mai mari cantitati de alcool aveau un risc crescut de atrofie hipocampica - o forma de deteriorare a creierului care afecteaza memoria si orientarea in spatiu. Persoanele care obisnuiau sa bea, in medie, peste 30 de unitati pe saptamana aveau cel mai mare risc, noteaza adevarul.ro.
O unitate inseamna 10 mililitri de alcool pur. Un pahar mare cu bere contine circa doua unitati de alcool, iar o sticla cu vin are in jur de noua unitati de alcool. Dar si cei care erau consumatori medii - intre 14 si 21 de unitati pe saptamana - aveau un risc mult mai mare de a dezvolta atrofie hipocampica in comparatie cu subiectii abstinenti. Cercetatorii de la Universitatea Oxford si University College London au declarat ca aceste rezultate sustin reducerea limitei maxime de consum la 14 unitati de alcool pe saptamana, atat pentru barbati cat si pentru femei, prevazuta in ghidul guvernamental de recomandari medicale din Marea Britanie, insa pun la indoiala limitele recomandate in Statele Unite. Potrivit agerpres.ro, ghidul guvernamental din Statele Unite sugereaza ca pana la 24,5 unitati de alcool pe saptamana reprezinta o limita sigura pentru barbati, insa recenta cercetare a relevat un risc crescut privind schimbarile produse asupra structurii creierului la doar 14-21 de unitati pe saptamana. 
La finalul analizei a fost efectuata o examinare RMN a creierului fiecarui participant, iar dupa ajustarea unor factori precum sexul, educatia, categoria sociala, activitatea fizica si sociala, fumatul, riscul de accident vascular cerebral si istoricul medical, oamenii de stiinta au descoperit ca un consum ridicat de alcool a fost asociat cu o crestere a riscului de declin cognitiv. Consumul ridicat de alcool a fost asociat cu o degradare a „integritatii materiei albe“, un factor descris de cercetatori drept critic in ceea ce priveste functia cerebrala. In urma studiului insa, nu poate fi trasa o concluzie clara de tip cauza-efect, au atras atentia cercetatorii, insa descoperirea poate avea importante implicatii in ceea ce priveste sanatatea publica. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alcool atrofie hipocampica memoria
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1912 (s) | 34 queries | Mysql time :0.037571 (s)