News Flash:

Culoarea ochilor poate fi motivul pentru care esti asa de deprimat iarna

15 Ianuarie 2019
377 Vizualizari | 0 Comentarii

Vremea rece si zilele scurte te deprima? Nu esti singurul, iar de vina ar putea fi culoarea ochilor tai.

Conform cercetarilor facute de profesorul de psihologie Lance Workman, de la University of South Wales, mai ales oamenii cu ochi caprui se simt iritabili, letargici si au o stare proasta iarna, iar suferinta e una cat se poate de reala si serioasa, fiind vorba despre un tip de depresie.

"Seasonal affective disorder (SAD) ", cum este ea cunoscuta in limba engleza, este recunoscuta ca o forma de depresie, arata ziare.com, care citeaza Science Alert. Cauzele sale nu sunt pe deplin cunoscute si intr-adevar sunt voci, chiar in comunitatea stiintifica, care spun ca asa ceva nu exista.

Lumina insuficienta, ritmul circadian dat peste cap (din cauza zilelor scurte si noptilor lungi) si chiar dezechilibrul dintre serotonina (hormonul care ne face sa ne simtim energici) si melatonina (cea care ne face sa ne fie somn) sunt cateva dintre posibilele cauze ale acestui tip de depresie.

Cei care sufera de SAD produc prea multa melatonina, asa ca se simt letargici, lipsiti de energie. Studiul coordonat de profesorul britanic a aratat ca exista o legatura stransa intre culoarea ochilor si acest tip de depresie de sezon. Folosind ca subiecti studenti de la universitati din Tara Galilor si din Cipru, acesta a concluzionat ca sunt mai putin afectate de SAD persoanele cu ochi albastri sau verzi (indiferent de intensitatea culorii), comparativ cu cei cu ochi caprui sau negri.

Totul tine de cantitatea de lumina pe care ochii nostri o pot procesa. Cum ochii albastri, verzi sau gri sunt mai sensibili la lumina (informatia ajungand la hipotalamus, direct raspunzator de secretia hormonilor), cantitatea de melatonina produsa e mai mica, iar cea de serotonina mai mare.

Aceste persoane au nevoie de mai putina lumina pentru a fabrica serotonina. Lucrurile stau pe dos in cazul celor cu ochi negri sau caprui, celulele din retina acestora absorbind insuficienta lumina. Astfel, si cantitatea de melatonina produsa este mai mare, de unde si starea de letargie mai pronuntata. A.M.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1644 (s) | 23 queries | Mysql time :0.018643 (s)