News Flash:

Copiii nascuti toamna au mai multe sanse de a ajunge centenari

17 Iulie 2012
1154 Vizualizari | 0 Comentarii
Veşti bune pentru copiii „tomnatici”: cei veniţi pe lume în perioada septembrie - noiembrie au mai multe şanse de a ajunge centenari, comparativ cu restul oamenilor.
Luna în care ne naştem poate influenţa modul în care ne dezvoltăm, atât intrauterin, cât şi extrauterin. Noi dovezi vin să demonstreze luna în care ne naştem poate afecta comportamentul şi înzestrarea genetică, având un impact major asupra sănătăţii noastre.
Cercetări anterioare au sugerat că cei născuţi toamna au mai multe şanse să trăiască mai mult decât cei născuţi în alte perioade ale anului. Totuşi, aceste cercetări nu au putut demonstra că diferenţele dintre copii născuţi toamna şi restul copiilor nu au apărut ca urmare a diferenţelor socioeconomice dintre familii.
Acum, Leonid Gavrilov şi Natalia Gavrilova de la Universitatea din Chicago au adunat date despre 1500 de centenari născuţi în Statele Unite între 1880 şi 1895. Ei au comparat datele legate de naşterea şi decesul acestora cu cele ale fraţilor sau soţilor lor. Astfel, s-a constat că majoritatea centenarilor fuseseră născuţi toamna.
Pentru aceeaşi perioadă, specialiştii au monitorizat, pe un interval de un an, toate naşterile din Statele Unite şi le-au ordonat în funcţie de anotimp. Pin această metodă, cercetătorii au demonstrat că toamna s-au născut la fel de mulţi copii ca în oricare anotimp şi că acest aspect nu a influenţat rezultatele studiului.
Majoritatea centenarilor au fost născuţi între septembrie şi noiembrie, cei mai puţini fiind născuţi în lunile martie, mai şi iulie. Aceste diferenţe au fost mai pronunţate pentru persoanele născute între 1880 şi 1889, faţă de cele care se născuseră între 1889 şi 1895.
Cea mai populară ipoteză care poate explica noile constatări este aceea că infecţiile sezoniere apărute în primele luni de viaţă provoacă daune pe termen lung la nivelul sănătăţii umane, cercetătorii evidenţiind importanţa infecţiilor specifice sezonului cald. Alte posibile explicaţii includ deficitul sezonier de vitamine sau variaţii sezoniere ale hormonilor.
Descopera.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1607 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019734 (s)