News Flash:

Ce analize sunt recomandate pentru a slabi sanatos

12 Februarie 2019
413 Vizualizari | 0 Comentarii

Orice dieta trebuie sa inceapa cu o analiza a starii de sanatate. Tot ce inseamna mai mult de cinci kilograme peste greutatea normala trebuie investigat cu atentie pentru ca, de cele mai multe ori, inseamna exces de grasime periculoasa in corp, potrivit medicul Ioan Florin Balanica expert in medicina stilului de viata, citat de Adevarul.

„Trebuie sa investigam mai intai de toate functia tiroidiana printr-o ecografie si prin cateva investigatii specifice bunei functionari a tiroidei, adica hormonii tiroidieni. Apoi, trebuie sa facem o ecografie abdominala pentru a vedea incarcarea in grasime a organelor interne. Majoritatea persoanelor obeze au ficatul gras si, in general, organele incarcate cu grasime. Unde avem grasime: pe organele interne  - ficatul gras e cel mai cunoscut, o depunere a grasimii specifica barbatilor, in circulatie  - colesterolul, trigliceridele, fractiunile de colesterol, acest lucru e specific atat barbatilor, cat si femeilor - si subcutanat, acea grasime vizibila cu ochiul liber  - specifica femeilor. Mai apoi, facem investigatiile uzuale, care tin de functia ficatului, a rinichiului, metabolismul glucidelor, adica al zaharurilor si grasimilor“, recomanda medicul Ioan Florin Balanica, potrivit sursei citate. Persoanele supraponderale au un index masa corporala mai mare de 25, in timp ce obezitatea este asociata cu un index de masa corporala mai mare de 30. Acesta se calculeaza prin impartirea greutatii exprimate in kilograme la inaltimea in metri la patrat. Insa trebuie luate in calcul si circumferinta abdominala, precum si compozitia greutatii. Ingrijorator este in primul rand excesul de tesut adipos. De aceea, evaluarea cantitatii de grasime este foarte importanta la un pacient supraponderal. 

„Trebuie sa identificam cantitatea de grasimi, din sange, adica colesterolul, fractiunile de colesterol si trigliceridele, pentru ca de cele mai multe ori, la un pacient supraponderal, ele sunt crescute, cele de pe organele interne si depuse subcutanat. Totodata, este foarte important sa verificam daca pacientul are tensiunea buna, pentru ca bolile cardiovasculare sunt principala cauza de mortalitate in Romania si UE. Daca intalnim un pacient care, pe langa obezitate, are diabet sau o stare prediabetica, hipertensiune arteriala si acidul uric crescut, adica metabolismul proteinelor defectuos, acel pacient se afla in sindrom metabolic, o patologie complexa care asociaza si boala sforaitului sau ronhopatia cronica, iar pericolul este mare pentru ca poate sa decedeze in somn. Nu trebuie sa ne jucam cu astfel de lucruri, iar sindromul metabolic trebuie sa-l identificam din timp, el, din pacate, e subdiagnosticat in Romania si tratat pe bucati, adica nutritionistul se ocupa de obezitate, diabetologul de diabet, cardiologul de zona de hipertensiune arteriala. E foarte important sa integram lucrurile. In metoda mea, privim pacientul integrator si holistic si din toate perspectivele“, completeaza specialistul.

Din lista de analize necesare pentru a decide cea mai buna conduita in privinta obezitatii fac parte evaluarea glicemiei, dar si a nivelului de vitamina D. Orice potentiala afectiune genereaza anumite meniuri si schimbari in stilul de viata. O greseala frecventa a celor care vor sa slabeasca este activitatea fizica intensa, in conditiile unui numar impresionat de kilograme in plus. Medicul Ioan Florin Balanica recomanda miscarea functionala, insa numai dupa o evaluare atenta. „Trebuie sa identificam starea articulatiilor, pentru ca daca dorim ca acel pacient sa urmeze un program de miscare  - in cazul metodei mele – miscarea functionala, trebuie sa stim daca poate sa faca acest lucru si care e gradul de activitate fizica la care poate fi supus. In concluzie, e important sa investigam functia tiroidei, functia ficatului, a rinichiului, metabolismul grasimilor, metabolismul glucidelor, metabolismul proteinelor, sa investigam functia cardiovasculara printr-un EKG si prin masurarea tensiunii arteriale si, optional, vitamina D. In rest, sigur ca fiecare persoana e particulara si trebuie sa ne adresam in mod diferit“, descrie medicul Florin Ioan Balanica cei mai importanti parametri in evaluarea si tratarea excesului ponderal.

De altfel, 70% din afectiuni apar din cauza stilului de viata dezechilibrat, iar obezitatea nu face exceptie. Boala poate fi prevenita prin dieta echilibrata, miscare moderata, gestionarea stresului si a relatiei cu anturajul. Insa daca este deja instalata, doar vizita la un medic specializat in tratarea excesului ponderal, efectuarea investigatiilor si respectarea pe viata a recomandarilor o pot rezolva. Medicul Florin Ioan Balanica a tratat sute de persoane obeze. El insusi este un fost obez care a pierdut in greutate 100 de kilograme prin dieta echilibrata, miscare functionala si managementul stresului. R.F.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dieta slabire analize sange analize tiroida
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1436 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014250 (s)