News Flash:

Chimioterapia in timpul sarcinii nu are efecte negative asupra fatului

13 Februarie 2012
1830 Vizualizari | 0 Comentarii

Cercetatorii de la Institutul Oncologic al Universitatii Catolice din Leuven (Belgia) au analizat dezvoltarea a 70 de copii ale caror mame au urmat un tratament medicamentos impotriva cancerului in timp ce erau insarcinate, anunta The Guardian. Testele au aratat ca tratamentul nu a avut niciun impact negativ pe termen lung asupra copiilor, in ciuda avertizarilor potrivit carora chimioterapia in primele 12 saptamani de sarcina creste riscul de a dezvolta defecte congenitale.

Studiul a inceput in 2005, prin recrutarea retroactiva a copiilor cu varste intre 18 luni si 18 ani. O data la cativa ani copiii erau supusi unor teste fizice si mintale. Capacitatile cognitive si rationale ale copiilor s-au dovedit a fi similare cu cele ale altor copii. Cei nascuti prematur au obtinut rezultate mai slabe decat cei nascuti la termen, insa acesta este un fenomen care are loc si la bebelusii ale caror mame nu au urmat niciun tratament pe timpul sarcinii, spun oamenii de stiinta. Testele fizice au aratat de asemenea o dezvoltare normala.

In conditiile in care varsta la care femeile raman insarcinate este in crestere, numarul gravidelor diagnosticate cu cancer este de asemenea din ce in ce mai mare, spun autorii studiului. „Decizia de a administra chimioterapie ar trebui sa urmeze aceleasi reguli ca si in cazul persoanelor care nu sunt insarcinate", noteaza cercetatorii. Cu toate astea, ei spun ca nu pot fi siguri ca nu vor aparea efecte secundare in timp si ca este nevoie de mai multe studii care sa confirme sau sa infirme aceasta ipoteza.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

chimioterapia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1697 (s) | 23 queries | Mysql time :0.030359 (s)