News Flash:

Champix, care te scapa de dependenta de tutun, creste riscul de infarct

6 Iulie 2011
6030 Vizualizari | 0 Comentarii

Un medicament folosit in tratamentul dependentei de tutun a fost asociat cu problemele cardiovasculare. Potrivit cercetatorilor americani, Champix (vareniclina) creste riscul producerii unui infarct si al altor probleme cardiovasculare, informeaza BBC.

O echipa de specialisti a revizuit 14 studii care au implicat peste 8.000 de fumatori si a descoperit ca multi dintre cei care luau Champix s-au simtit rau, spre deosebire de voluntarii care au luat medicamente cu efect placebo. Oamenii de stiinta au analizat studiile care priveau problemele cardiovasculare ale persoanelor care luau medicamente.

Cercetarea, publicata in Jurnalul Asociatiei Medicale Canadiene, sugereaza ca fumatorii nu ar trebui sa foloseasca medicamentul Champix pentru a stopa fumatul. Reprezentantii companiei producatoare mentioneaza ca acest tratament reprezinta una dintre optiunile importante, cu ajutorul careia oamenii pot renunta la dependenta de tigari. In plus, expertii din domeniul medical in probleme cardiovasculare afirma ca fumatul este un factor de risc major pentru declansarea bolilor de inima.

Toate studiile, cu exceptia unuia, au exclus oamenii cu un istoric de boli de inima, si au fost analizate pe o durata cuprinsa intre sapte luni si un an. Majoritatea celor implicati au fost barbati cu varsta sub 45 de ani. "Renuntarea la fumat este singurul si cel mai important lucru care poate ajuta o persoana sa isi imbunatateasca sanatatea inimii", a declarat Doireann Maddock de la Fundatia cardiovasculara din Marea Britanie.

In total, dintr-un numar de 4.908 care au luat Champix (cunoscut si ca Chantix in SUA), 52 de persoane au experimentat probleme cardiovasculare serioase de tipul infarctului si a aritmiei (batai neregulate ale inimii) comparativ cu 27 de cazuri din 3.308 fumatori care au luat medicamente cu efect placebo, arata rezultatele studiului.

Dr. Yoon Loke de la Universitatea din Anglia de Est, care a participat la cercetare, a fost de acord asupra faptului ca numarul de pacienti implicati a fost mic, dar a precizat ca acest lucru s-a intamplat deoarece studiile au analizat persoanele sanatoase, iar riscul ar putea fi mai mare pentru fumatorii care aveau deja probleme de inima. "Exista o multime de alte optiuni pentru a-i ajuta pe oameni sa renunte la fumat si care nu implica medicamentele", a declarat dr. Loke.

Cercetatorii au declarat ca medicii ar trebui sa puna in balanta riscul evenimentelor cardiovasculare serioase care sunt asociate cu folosirea vareniclinei in defavoarea beneficiilor cunoscute ale stoparii fumatului.

Administratia americana pentru Medicamente si Alimentatie a plasat deja un avertisment pe pliantele care ofera informatii despre medicamente referitor la efectele adverse ale acestora, inclusiv la gandurile sinucigase si bolile cardiovasculare pentru oamenii care au deja o boala de inima, dupa ce au analizat un studiu care a implicat 700 de persoane.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

champix
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

4830 viz    0 com
2174 viz    0 com
2980 viz    0 com
1524 viz    0 com
2607 viz    0 com
2720 viz    0 com

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1560 (s) | 34 queries | Mysql time :0.031824 (s)