News Flash:

Cel mai frecvent simptom al cancerului de san

4 Februarie 2019
840 Vizualizari | 0 Comentarii

Cel mai frecvent simptom al cancerului de san este aparitia unui nodul sau a unei zone de tesut ingrosat, nedureroase, la nivelul sanului, cu margini neregulate. Exista cazuri in care tumorile sunt moi si rotunjite. Ele pot fi chiar dureroase. Din acest motiv, este important ca orice modificare a sanilor sau orice nodul nou aparut sa fie verificat de catre un cadru medical cu experienta in diagnosticarea bolilor de san.

Alte simptome posibile ale cancerului de san includ:

Tumefierea (umflarea) totala sau partiala a unui san, in special in cazul in care aceasta apare pe o singura parte (chiar daca nu se simte niciun nodul distinct);
Rash (iritatie), incretirea pielii sau aparitia unei cruste la nivelul sanului;
Retractia pielii la nivelul unei zone a sanului;
Aparitia unei senzatii de durere in oricare dintre sani, la nivelul mamelonului sau in zona axilei, fara a fi legate de menstruatie;
Rash (Iritatie) in jurul mamelonului sau aparitia unei cruste la nivelul mamelonului (unele femei descriu aceasta crusta ca fiind similara cu textura cojii de portocala);
Retragerea mamelonului spre interior;
Secretiile mamelonare (altele decat laptele matern) aparute spontan, hemoragice sau incolore, in special cele unilaterale.
In cazul in care identificati o schimbare inexplicabila in forma sau dimensiunea sanilor, mai ales daca aceste modificari sunt unilaterale, este bine sa cereti parerea unui specialist (desi este normal ca o femeie sa aiba un san putin mai mare decat celalalt, in cazul in care aceasta asimetrie este recenta, ea trebuie verificata). 
Uneori, cancerul de san se poate raspandi la nivelul ganglionii limfatici sub brat sau in jurul claviculei provocand un nodul sau o umflatura, chiar inainte ca tumora din tesutul mamar sa fie suficient de mare pentru a fi simtita. Orice umflatura a ganglionilor limfatici ar trebui, de asemenea, raportata medicul specialist. A.M.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cancer san cancer mamar durere sani
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1592 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020427 (s)