News Flash:

Ce trebuie sa facem pentru a beneficia de tratamente in Uniunea Europeana

17 Ianuarie 2011
2869 Vizualizari | 0 Comentarii

Orice roman asigurat care vrea sa se trateze intr-o clinica europeana are dreptul sa o faca, iar serviciile medicale ii vor fi decontate de Casa de Asigurari de Sanatate din Romania. Pentru asta, trebuie sa completati un formular, iar banii ii veti primi numai in anumite situatii medicale.

Asiguratul poate primi tratament medical in strainatate, pe baza cardului European, dar numai in cazuri de urgenta. In cazul unei afectiuni pentru care nu exista tratament in Romania, puteti cere formularul E 112. Aprobarea se poate obtine, de exemplu, in situatia in care pacientul are nevoie de transplant si interventia nu se poate efectua in acel moment in tara.

Se pot cere bani de la Casa de Asigurari si in situatia in care o persoana s-a tratat pe cont propriu intr-o clinica europeana. Insa, asiguratii aflati in aceasta situatie vor recupera doar o parte din suma, intrucat Casa deconteaza serviicile medicale, la valoarea celor din Romania.

Anul trecut, 953 de romani au primit aprobare pentru tratament in strainatate in baza formularului E 112, iar alti peste 220.000 de romani au cerut cardul european de asigurat. Bugetul Casei Naţionale de Asigurari de Sanatate pentru tratamentele in strainatate a fost in 2010 de aproape 11 milioane de lei.

Pasii urmati pentru a beneficia de formularul E 112

1. Depuneti o cerere scrisa la casa de asigurari de sanatate unde sunteti luat in evidenta ca persoana asigurata. Cererea va fi insotita de urmatoarele documente:

a) O copie a actului de identitate sau a certificatului de nastere, dupa caz.
b) Un referat sau raport medical care va contine recomandarea pentru efectuarea tratamentului in strainatate, precum si dosarul medical care va contine ca elemente de ordin general inscrisuri din care sa rezulte diagnosticul. Din cadrul acestor inscrisuri trebuie sa rezulte ca serviciul medical solicitat face parte din pachetul de servicii de baza de care beneficiaza asiguratii in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania, precum si faptul ca acesta nu poate fi efectuat intr-un interval de timp normal in nici una din unitatile sanitare din Romania luand in considerare starea curenta de sanatate a persoanei solicitante si evolutia probabila a bolii.

De asemenea trebuie precizat in mod explicit si argumentat motivul pentru care acest serviciu medical nu poate fi acordat intr-un interval de timp normal intr-o unitate sanitara din Romania. Dosarul medical trebuie intocmit de un medic sau o unitate sanitara aflata in relatii contractuale cu o casa de asigurari de sanatate din Romania. Toate aceste documente trebuie sa fie semnate si stampilate.
c) O confirmare scrisa din partea unitatii sanitare in statul membru UE in care se intentioneaza efectuarea serviciului medical cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivul serviciu medical in perioada indicata de persoana solicitanta.

2. Cererea se inregistreaza la registratura casei de asigurari de sanatate.
3. Analiza cerererii. Procesul de analiza cuprinde urmatoarele etape:

a) se verifica statutul de asigurat al persoanei solicitate. In situatia in care in urma verificarilor se constata ca persoana nu este asigurata, cererea de eliberare a formularului nu este aprobata, iar acest lucru se comunica in scris solicitantului.
b) daca se constata ca persoana solicitanta este asigurata se trece la analiza dosarului medical pentru a se verifica indeplinirea celor doua conditii prevazute de art. 22 alin. (2) teza a doua din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71.
c) daca se constata indeplinirea celor doua conditii se va elibera formuarul E 112, in doua exemplare. Unul se pastreaza la nivelul institutiei, iar celalalt va ajunge in posesia solicitantului.  

In situatia in care persoana solicitanta se deplaseaza in Marea Britanie, formularul E 112 va fi eliberat in trei exemplare, un exemplar se pastreaza la nivelul institutiei, un exemplar se comunica persoanei solicitante si un exemplar se comunica de casa de asigurari de sanatate catre Department for Work and Pensions, Pension Service, Internationale Pension Centre, Tyneview Park, Newcastle upon Tyne.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

asigurat raport medical analiza cerererii marea britanie va fi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011304 (s)