News Flash:

Ce risti daca mananci repede

18 Iulie 2019
291 Vizualizari | 0 Comentarii

Mancatul pe fuga poate duce la perturbarea functionarii normale a sistemului digestiv. Aerofagia este cea mai cunoscuta si poate deranjanta dintre aceste tulburari. Aerofagia este senzatia de disconfort, de „prea plin“ (de balonare) care apare dupa masa, din cauza înghitirii aerului în timp ce mancati, o data cu alimentele. Aceasta balonare poate fi însotita uneori de dureri abdominale (din cauza distensiei peretelui gastric), de senzatia de greata, de regurgitatii sau chiar de varsaturi. Excesul de aer se elimina în mod obisnuit prin eructatii ( ragaieli) sau prin trecerea aerului în tubul digestiv inferior, catre rect.

Medicii specialisti considera ca de vina pentru aparitia acestei tulburari sunt asa-numitele vicii de alimentatie sau obiceiuri alimentare nesanatoase. „Pozitia defectuoasa în timpul meselor duce la perturbarea functionalitatii normale a sfincterului cardial (inelul musculos aflat la trecerea din esofag în stomac). La acelasi rezultat se ajunge prin înghitirea alimentelor în mare graba, eventual desfasurand si alte activitati în acest timp (prototipul omului grabit care înghite hamburgher într-un fast-food în pauza de zece minute, interval în care a dat doua telefoane, a cumparat un ziar si a citit titlurile mari si articolul de fond. Alti factori care pot declansa aerofagia sunt utilizarea în exces a bauturilor carbogazoase, defecte ale dentitiei, afectiuni ale gingiilor, palatului, care duc la o masticatie insuficienta si defectuoasa a alimentelor, consumul unor alimente greu digerabile, bogate în fibre, insuficient prelucrate termic sau prelucrate în exces (arse), stari conflictuale în timpul meselor, mestecatul „în gol“ (guma de mestecat), tulburari functionale (spasme) sau anatomice (tumori, stricturi, iritatii, ulcere etc.) ale tractului digestiv superior (faringe, esofag, sfincter cardial, stomac)“, a sustinut dr. Tatiana Carata-Dejoianu de la Centrul de Diagnostic si Tratament „Dr. Victor Babes“ din Bucuresti.

O situatie aparte se întalneste la sugari, care în timpul suptului înghit si mici cantitati de aer. Pe de alta parte, laptele matern supt în forta devine spumos, continand el însusi bule de aer. Din acest motiv, dupa supt, bebelusii trebuie tinuti în pozitie verticala, ajutati sa eructeze. Desi cauzeaza disconfort, aerofagia nu este o problema majora, ea putand fi eliminata prin corijarea viciilor de alimentatie. „Un prim pas este crearea unui ambient favorabil în timpul mesei, cu asigurarea unei pozitii confortabile, evitarea discutiilor aprinse, a activitatilor simultane, acordarea unui timp suficient pranzurilor, masticarea suficienta a alimentelor. Este recomandata alimentatia fractionata, cu mese mici si repetate, renuntand la masa unica zilnica (de cele mai multe ori seara). Tratamentul stomatologic poate corecta viciile de masticatie, eliminand una dintre cauzele aerofagiei. Guma de mestecat, pentru cei cu asemenea probleme, bauturile carbogazoase si excesul de alimente la care se observa aparitia disconfortului trebuie evitate“, a mai spus dr. Tatiana Carata-Dejoianu.
În unele situatii, aerofagia poate fi legata de afectiuni organice sau functionale ale tubului digestiv superior, motiv pentru care este necesara investigarea clinica si paraclinica riguroasa a oricarui pacient cu aceasta tulburare. Examenul medical include examinarea atenta a abdomenului.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mananca repede digestie aerofagie greata regurgitatii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1711 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015466 (s)