News Flash:

Ce este tomografia computerizata cu fascicul conic si cand se recomanda

3 Septembrie 2016
1481 Vizualizari | 0 Comentarii
tomografia computerizata cu fascicul conic
CBCT este un acronim de la Cone Beam Computer Tomography, adica tomografie computerizata cu fascicul conic. Aceasta este o tehnologie noua, introdusa in Europa in anul 1999, dar cu aplicabilitate variata si extrem de importanta in diverse domenii, printre care si stomatologia.

CBCT se foloseste in domenii ale stomatologiei care necesita imagini clare ale partii osoase, adica chirurgie BMF, endodontie, ortodontie si mai ales implantologie, una dintre cele mai importante functii ale acestei tehnologii fiind simularea implantului dentar.

Ce aduce in plus fata de radiologia clasica?

CBCT este o tehnologie de top care ofera imagini 3D cu ajutorul razelor X, insa, nu doar in ceea ce priveste structura de ansamblu vizata, ci ofera si detalii pretioase in privinta structurii zonei studiate.

Astfel, medicul specialist poate decide in urma acestei tomografii ce tip de implant se potriveste mai bine pacientului, poate analiza densitatea sau imagina o reconstructie osoasa. In plus, aceasta tehnologie face ca implantul ales sa se potriveasca perfect, reducand timpul necesar interventiei chirurgicale.

O alta "calitate" importanta a utilizarii acestei tomografii special este ca ajuta la identificarea mai precisa a afectiunilor dintelui, dar si a radacinilor. Ofera o vizibilitate mai buna pentru anumite zone de trauma, are aplicabilitate si in cazul afectiunilor si defectelor parodontale si in general poate ajuta medicul sa evalueze mult mai exact necesitatea tratamentului si riscul amanarii acestuia, CBCT functionand si ca un "simulator" 3D pentru astfel de proceduri.

Dincolo de aceste aspecte, CBCT ofera informatii asupra simetriei fetei, asupra eventualelor chisturi si tumori de la nivelul maxilarului, ofera o imagine a polipilor si sinusurilor, precum si multe alte informatii esentiale in tratamentul corect al problemelor stomatologice.

CBCT este recomandat si in cazul pacientilor copii, datorita cantitatii reduse de iradiere fata de radiografia panoramica clasica.

Dr. Florin Lazarescu

cbct stomatologia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1434 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020302 (s)