News Flash:

Ce este glanda pituitara

16 Ianuarie 2019
450 Vizualizari | 0 Comentarii

Glanda pituitara face parte din complexul endocrin si este considerata cea mai importanta glanda, fiind situata la baza creierului, intr-o cavitate osoasa. Rolul ei este de a secreta diverse tipuri de hormoni: hormoni non-glandulotropi (ex: hormonul de crestere) si glandulotropi (adrenocorticotropul, gonadotropii si tireotropina).

Glanda pituitara este un organ mic, de forma ovala, cat un bob de mazare, care are doua parti: anterioara (se afla in spatele cavitatii nazale) si posterioara (cuprinsa intre hipotalamus si osul numit "saua turceasca"). Aceasta glanda controleaza o mare parte din celelalte glande endocrine, motivul pentru care este considerata cea mai importanta. Ea are un rol esential in dezvoltarea organismului, dar si i asigurarea celorlalte functii precum functionarea aparatului reproducator, atat la femei cat si la barbati, producerea laptelui mamar, temperatura corpului sau forta musculara.

Trebuoe sa tii cont si ca tensiurea arteriala este influentata de hormonii eliberati de partea posterioara a glandei pituitare. De partea cealalta, sistemele hormonale care influenteaza cresterea si dezvoltarea tiroidei sunt controlate de partea anterioara a glandei.

Tumorile pituitare (mai mari de 1 cm), functionale sau nu, pot fi suficient de mari incat sa preseze nervii din apropierea glandei sau parti ale creierului. Acestea pot provoca simptome precum:

- vedere incetosata sau dubla;
- pierderea vederii periferice;
- orbire brusca;
- dureri de cap;
- amorteala sau durere in zona fetei;
- ameteala;
- pierderea constiintei (lesin).

Problemele legate de vedere apar in momentul in care nervii localizati intre ochi si creier sunt afectati de aceasta tumora. Exista riscul unei sangerari care poate provoca pierderea brusca a vederii, a constiintei sau chiar decesul. Macroadenoamele (tumorile mari) si carcinoamele hipofizare (tumorile maligne ale glandei pituitare) pot apasa si distruge partile sanatoase ale glandei pituitare si pot determina scaderea nivelului hormonului tiroidian, a celor sexuali si a cortizolului. In functie de hormonii care sunt afectati, simptomele pot include:

- greata;
- slabiciune sau oboseala;
- pierderea sau luarea inexplicabila in greutate;
- senzatie de frig;
- modificari menstruale sau absenta menstruatiei;
- disfunctii erectile la barbati.

Diabetul insipid poate fi o consecinta a acestor tumori. In acest caz, organismul pierde prea multa apa prin urina, intervenind senzatia de sete excesiva. Daca este netratat, acest fapt poate determina aparitia deshidratarii si eliminarea mineralelor din sange, ceea ce poate duce la coma sau chiar deces. A.M.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

glanda pituitara hipofiza tiroida
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1281 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021887 (s)