News Flash:

Ce ar trebui sa stii despre migrene

6 Mai 2019
176 Vizualizari | 0 Comentarii

Nu poti compara cu nimic durerea cauzata de migrene. Daca te numeri printre cele aproximativ 20% de femei care sufera de aceste dureri de cap, stii cat de dureroase pot fi acestea. Insa cercetatorii incearca sa ajunga la baza acestei probleme. In urma cu 10 ani, medicii credeau ca migrenele reprezinta o problema a vaselor de sange. Acum stim ca acestea sunt neurologice, adica sunt cauzate de o explozie a activitatii celulare din creier. Iar aceste noi descoperiri au contribuit la inovatii in ceea ce priveste tratamentele. Iata ce ar trebui sa stii despre migrene!

Vestea ca tratamentele pentru migrene se imbunatatesc este excelenta in special pentru femei, deoarece acestea sunt supuse unui risc de trei ori mai mare decat barbatii de a avea o migrena. Ar putea fi de vina estrogenul, desi legatura dintre acest hormon si durerile de cap nu este una absolut clara. Fluctuatiile nivelului de estrogen par sa provoace migrenele, motiv pentru care unele femei sunt supuse unui risc mai mare de a avea migrene inainte de menstruatie, in timpul sau dupa sarcina, in timpul menopauzei.

Insa alte cauze comune ale migrenelor nu sunt specifice pentru un anume sex. Este vorba despre alcool, indulcitori artificiali, carne procesata, alimente care contin compusul tiramina (vinul rosu, unele produse din soia, branza maturata), lactate, ciocolata, gluten, nuci si glutamatul monosodic.

Si vremea are un rol important de jucat in cazul migrenelor. Unii pacienti care sufera de migrene sunt deosebit de sensibili la schimbarile presiunii barometrice, cum ar fi scaderea presiunii care apare chiar inainte de o furtuna sau atunci cand mergi cu avionul.
Temperaturile mai ridicate pot fi un alt declansator. Un studiu realizat de Harvard in 2009 a constatat ca fiecare crestere a temperaturii cu 9 grade a condus la o crestere de 7,5% a durerilor de cap severe, inclusiv a migrenelor. Iar avand in vedere ca incalzirea globala nu pare a se opri prea curand, unii experti sunt de parere ca unele femei vor experimenta mai multe dureri de cap.

Si obiceiurile tale de zi cu zi pot juca un rol important. Atunci cand nu dormi o noapte sau cand nu dormi numarul recomandat de ore in fiecare noapte, precum si obiceiul de a avea un program neregulat de somn (trezitul si culcatul la ore diferite in fiecare zi), poti avea migrene. 

Si stresul influenteaza aceasta problema. Nivelul scazut de cortizol dupa o perioada tensionata poate declansa aparitia unei migrene. Indiferent care este cauza durerilor de cap, incearca sa nu te invinovatesti. Migrenele sunt o afectiune a creierului, cu o componenta genetica foarte puternica. Unii pacienti sunt de parere ca sunt vinovati pentru durerea lor, deoarece nu se relaxeaza suficient sau nu pot exclude din dieta lor anumite alimente. Insa este mai complex decat atat. Si exista multe abordari practice care te pot ajuta sa usurezi disconfortul si sa previi viitoarele migrene. sursa: eva.ro
S.F.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

durere cap tratament migrena
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1537 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012660 (s)