News Flash:

Ce afectiuni poate anunta un metabolism lent

1 Martie 2017
510 Vizualizari | 0 Comentarii

Daca mananci ce trebuie din punct de vedere al caloriilor, si sanatos, si faci si exercitii fizice in mod regulat, dar tot ai probleme in a-ti mentine o greutate normala, este posibil ca o boala, cum ar fi hipotiroidismul, sa iti afecteze metabolismul.

De asemenea, exista si posibilitatea ca metabolismul lent sa fie determinat de mostenirea genetica, insa uneori poate fi vorba si de anumite afectiuni; ambele variante trebuind luate in calcul.
Potrivit Every Day Health, iata cateva boli si probleme de sanatate care pot altera sau incetini metabolismul, ingreunand procesul de slabire sau mentinerea unei greutati normale.

1. Sindromul Cushing

Aceasta boala apare cand organismul produce prea mult cortizol, un hormon eliberat de sistemul adrenal, determinand un metabolism lent. Excesul de cortizol poate duce si la o crestere in greutate. Printre simptome se numara chiar aceasta crestere (mai ales in jurul taliei), vergeturi si un exces de par facial, la femei.
In 70% din cazuri, sindromul Cushing apare din cauza unui adenom pituitar - o tumoare benigna pe glanda pituitara, care controleaza eliberarea de hormoni in organism. De asemenea, folosirea pe termen lung a steroizilor pentru afectiuni precum astmul poate sa cauzeze aparitia sindromului.
Tratarea bolii se face fie chirurgical, la cei care au adenom, fie medicamentos.

2. Hipotiroidism

In cazul acestei afectiuni, glanda tiroida nu produce suficienti hormoni, ceea ce poate cauza incetinirea functiilor organismului, crestere in greutate, oboseala, dureri ale articulatiilor si alte simptome. Cel mai frecvent tratament este administrarea tiroxinei in forma sintetica.

3. Boala Graves

Aceasta boala apare cand sistemul imunitar produce anticorpi care ataca celulele tiroidei, stimuland corpul sa secrete prea multi hormoni tiroidieni, ceea ce poate duce la hipertiroidism.
In aceasta situatie, pacientii pierd in greutate si se plang de oboseala si o senzatie de foame pronuntata.

4. Boala Hashimoto
Numita si tiroidita autoimuna, boala apare cand glanda tiroida devine inflamata cronic, astfel ca nu mai secreta cantitati suficiente de hormoni tiroidieni, ajungandu-se la hipotiroidism. Afectiunea apare cel mai des la persoanele care au intre 40 si 60 de ani.
Cei care au si alte boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoida, sunt mai expusi riscului de a dezvolta si boala Hashimoto. Aceasta nu are insa nevoie mereu de tratament.

Principii esentiale despre metabolism

5. Diabet
Desi diabetul nu este o cauza in sine pentru crestere in greutate, daca esti obez sau supraponderal ai si un risc mai mare de a face diabet de tip 2. In acest caz, organismul nu poate produce suficienta insulina, astfel ca nivelul glicemiei este adesea ridicat.
Tratamentul pentru diabetul de tip 2, precum si prevenirea afectiunii, constau in reducerea numarului de kilograme si in imbunatatirea alimentatiei. In plus, cei care sufera de boala pot primi si anumite medicamente de la medic.

6. Un nivel scazut de testosteron
Daca esti barbat si ai un nivel scazut de testosteron (hormon principal masculin), s-ar putea sa observi ca metabolismul iti este alterat si greutatea afectata. Mai exact, organismul acumuleaza mai multa masa adipoasa si pierde masa musculara.
Un nivel scazut de testosteron poate fi cauzat de mai multi factori, printre care se numara obezitatea, chimioterapia, tumorile pituitare sau folosirea pe termen lung a steroizilor anabolici. Uneori, poate sa apara fara niciun motiv, situatie in care poarta numele de hipogonadism idiopatic.

Daca banuiesti ca ai avea una din aceste boli, mergi la un medic, atat pentru a stimula metabolismul lent, cat si pentru a trata afectiunea.

 


pielea uscata pierderea parului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1546 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023988 (s)