News Flash:

Carbohidratii te ajuta sa slabesti. Vezi ce ai voie sa consumi

1 Februarie 2011
3272 Vizualizari | 0 Comentarii

Carbohidratii sau glucidele sunt combustibilul ideal al organismului, pentru majoritatea functiilor lui. Acestia furnizeaza si aprovizioneaza organismul cu energia necesara pentru muschi, creier si sistemul nervos central. De fapt, sursa de energie pentru creierul uman depinde exclusiv de glucide.

Exista trei tipuri de carbohidrati:

1. Carbohidraţi simpli (cu absorbtie rapida). Sunt compusi din 1 sau 2 molecule de zahar care sunt descompuse si digerate rapid. Cercetarile au aratat ca anumite alimente cu carbohidrati simpli pot provoca cresteri mari ale glicemiei, iar asta duce la eliberarea excesiva de insulina. Efectul: cresterea poftei de mancare si riscul de depozitare a grasimilor in exces. Surse de glucide simple: zaharul, siropurile, bomboanele, mierea, gemurile, jeleurile, melasa si bauturile racoritoare carbogazoase, faina alba, fructele si lactatele.

2. Carbohidratii complecsi (cu absorbtie lenta). Sunt alcatuiti din mai multe molecule de zahar si se regasesc atat in forma naturala (orez brun) cat si rafinata (paine alba). Ei sunt structurati mai complex si dureaza mai mult sa fie descompusi si digerati.

Alimente cu carbohidrati complecsi intra treptat in fluxul sanguin si declanseaza o crestere moderata a nivelului de insulina, ceea ce stabilizeaza pofta de mancare si rezulta mai putine glucide care sa fie stocate sub forma de grasime. Surse de glucide complexe: orez brun, paste din grau integral, unele legume.

3. Carbohidratii rezistenti (greu digerabili) sunt, de asemenea, numiti fibre. Organismul este incapabil se descompuna fibrele in molecule suficient de mici pentru absorbtie. Acestea nu sunt, prin urmare, o sursa de energie pentru organism, dar ajuta sanatatea in multe alte aspecte. Surse de carbohidrati rezistenti: leguminoasele (in special fasolea), unele legume, cartofii dulci.

Carbohidratii sunt, de mai bine de un deceniu, huliti de majoritatea nutritionistilor din toata lumea. Recent, un studiu al cercetatorilor americani de la Universitatea din Colorado a aratat ca anumiti carbohidrati iti pot fi de ajutor in procesul de slabire. La acest studiu au participat aproape 4.500 de persoane, al caror regim alimentar a fost atent monitorizat. Potrivit cercetatorilor, cei care au consumat carbohidrati greu digerabili si-au menţinut greutatea, spre deosebire de cei care au consumat preponderent carbohidrati simpli.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

carbohidratii complecsi fibre
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1483 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013687 (s)