News Flash:

Cand durerea in bratul stang este semnal de alarma pentru infarct

19 Decembrie 2017
62793 Vizualizari | 0 Comentarii

Durerea in bratul stang poate semnaliza mai multe probleme medicale, de la o intindere musculara pana la un atac de cord (infarct miocardic). Desi nu este posibil intotdeauna sa se determinte clar daca o durere in bratul stang se datoreaza unor situatii nesemnificative sau implica ceva cu potential grav, sunt cateva indicii care fac diferenta intre o durere obisnuita si una care semnaleaza probleme cu inima.
Durere in piept asociata cu durere in bratul stang
Combinatia de durere sau greutate in piept insotita de durere in bratul stang necesita ingrijiri medicale de urgenta pentru ca de cele mai multe ori semnaleaza o problema grava. Sunt si exceptii, dar foarte rare. De exemplu, cand un tanar resimte cele doua dureri dupa un meci de tenis, cel mai probabil e vorba de o febra musculara.
Cand ar trebui sa te ingrijoreze durerea
Invata sa recunosti semnele care anunta atacul de cord

Alte simptome combinate cu durerea in brat
Uneori simptomele legate de inima nu sunt clare, iar cei afectati de boli de inima grave nu resimt o senzatie de disconfort toracic. Este chiar posibil sa ai un atac de cord fara simptome evidente. Semnalele transmise de corp nu urmeaza intotdeauna descrierea clasica din manual a atacului de cord care presupune durere toracica chinuitoare resimtita ca si cum un elefant ti s-a asezat pe piept.
In cazul in care durerea in bratul stang este insotita de simptome precum dificultati in respiratie, greata, indigestie, ameteala, transpiratie neobisnuita sau palpitatii poate fi vorba de un infarct sau o alta afectiune a inimii.
5 dureri care nu trebuie ignorate

Durerea se schimba la miscare
Daca zona dureroasa din brat este sensibila la atingere este mai putin probabil sa fie legata de inima. Activitati simple precum ridicarea de greutati sau deplasarea mobilierului greu pot provoca o inflamatie la nivelul muschilor bratului sau al articulatiilor. Vorbim in acest caz de o intindere sau o febra musculara. De asemenea, atunci cand durerea din brat se agraveaza daca misti gatul, poate fi vorba de inflamarea unui nerv.

Durerea persistenta. Daca durerea in bratul stang persista pentru o lunga perioada de timp - luni, este mai putin probabil sa fie asociata cu o boala de inima. La celalalt capat al spectrului, durerile fulgeratoare in brat, durerile ascutite sunt, de asemenea, mai putin susceptibile de a fi legate de boli de inima, mai ales daca sunt legate de miscarea gatului.

Avertismente. Daca durerea in bratul stang se agraveaza cu activitatea fizica si se amelioreaza cu odihna ar trebui sa consultati un medic intrucat asta poate semnala o boala de inima, mai ales in cazul in care durerea este profunda si bratul nu este sensibil la atingere. Durerile in bratul stang aparute brusc, in repaus, cum ar fi atunci cand va uitati la televizor, ar putea fi, de asemenea, cauzate de o boala a inimii.
In concluzie, in cazul in care durerea in brat este insotita de orice combinatie de dureri in piept, greata, varsaturi, ameteli, lesin, dificultati de respiratie, transpiratie neobisnuita, balonare, tuse sau respiratie suieratoare, solicitati ajutor medical de urgenta.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

probleme medicale intindere musculara durerea persistenta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1909 (s) | 34 queries | Mysql time :0.037887 (s)