News Flash:

Cand devine periculos cuptorul cu microunde

22 Ianuarie 2014
3260 Vizualizari | 0 Comentarii
Mancarea preparata la microunde nu difera foarte mult din punct de vedere nutritional fata de cea gatita conventional. Pot aparea, insa, probleme in cazul in care cuptorul „scapa“ microunde.
In principiu, prepararea alimentelor la cuptorul cu microunde nu difera prea mult de celelalte metode obisnuite de a gati. Desigur ca exista, insa, si pericole legate de folosirea cuptorului cu microunde, dar au legatura mai ales cu utilizarea incorecta si cu deteriorarea acestuia, potrivit specialistilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Cat de bine pastreaza substantele nutritive? 
„Este inevitabil: o parte dintre substantele nutritive se pierd in timpul prepararii termice, indiferent care este aceasta. Cea mai buna metoda de a gati, care pastreaza cea mai mare cantitatea de vitamine si minerale, este prepararea rapida, expunerea alimentelor la caldura perioade scurte si cu o cantitate cat mai mica de lichid“, explica specialista in cercetare alimentara Catherine Adams Hutt, citata de upwave.com. Asadar, orice tip de preparare termica in cantitati mari de apa, la temperaturi mari si timp indelungat, distruge o buna parte din nutrienti. De exemplu, daca fierbi spanac (la microunde sau pe aragaz) cu multa apa, se va pierde pana la 70% din continutul de acid folic. Insa fierberea la aburi va face acidul folic sa ramana aproape integral in frunzele de spanac. „Secretul la microunde este sa acoperi bine vasul in care prepari spanacul, astfel incat sa fie nevoie de putina apa si sa se creeze abur“, recomanda Hutt, potrivit adevarul.ro.
Totusi, prepararea la abur pe aragaz ar putea fi chiar mai buna decat la microunde, arata un studiu recent de mici dimensiuni. Potrivit specialistilor, broccoli preparat in baie de abur pe aragaz a pastrat o mai mare cantitate de sulforafan, antioxidantul cu calitati anticancer, decat cel gatit la microunde. Cat de sigura e mancarea preparata la microunde? 
In cuptorul cu microunde, puterea de incalzire depinde atat de capacitatea cuptorului, cat si de continutul de apa adaugata la prepararea mancarii, de densitatea si de cantitatea mancarii ce urmeaza a fi incalzita. Energia microundelor nu patrunde bine prin bucatile groase, dense de mancare si, de aceea, se asociaza adeseori cu o preparare inegala a mancarii, potrivit specialistilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Din aceasta cauza este posibil ca eventualele bacterii periculoase care se pot gasi in carne, de exemplu, sa nu fie distruse de caldura si, deci, sa ne compromita sanatatea. 
Atentie, insa! Numai anumite cuptoare cu microunde sunt prevazute cu tehnologia necesara pentru sterilizarea biberoanelor, de pilda. Pentru siguranta, specialistii din cadrul USDA (United States Department of Agriculture Food Safety and Inspection Service) recomanda utilizarea unui termometru de gatit: Fixeaza termometrul in portiunea cea mai groasa a bucatii de carne (nu in apropierea grasimii sau a osului). Perioada de gatire variaza, in functie de particularitatile cuptorului cu microunde.  
Gateste carnea tocata pana ce temperatura din interiorul acesteia atinge 70 de grade Celsius.  
Carnea de vita, de porc sau de miel trebuie gatita pana ce temperatura din portiunile cele mai groase atinge 63 de grade Celsius. Pentru a fi sigur ca s-a patruns bine, carnea trebuie lasata vreme de trei minute dupa ce a fost scoasa din cuptorul cu microunde, inainte de a fi portionata si consumata.   Carnea de pasare se gateste pana ce temperatura interioara masurata cu termometrul alimentar ajunge la 74 de grade Celsius. Ouale si mancarea gatita cu oua crude trebuie sa ajunga la temperatura de 70 de grade Celsius.  
Pestele – 63 de grade Celsius. Specialistii OMS subliniaza ca alimentele gatite la cuptorul cu microunde nu devin „radioactive“. Si ca microundele nu raman sub nicio forma in cuptor, atunci cand acesta este inchis, si nici in mancare dupa ce aceasta a fost gatita la un astfel de cuptor. Din acest punct de vedere, microundele pot fi comparate cu lumina: cand stingi becul, nu mai e lumina. 
Despre siguranta aparatelor Cand sunt folosite confort instructiunilor furnizate de producator, cuptoarele cu microunde sunt sigure pentru incalzirea si prepararea unei varietati de alimente. Totusi, trebuie sa ne luam cateva precautii, in special legate de expunerea la microunde, la arsuri si la materialul din care sunt realizate vasele pe care le introducem in cuptor, potrivit OMS.
Modul in care cuptoarele cu microunde sunt construite ne asigura ca emisia de microunde este limitata la interiorul cuptorului si ca se face numai atunci cand cuptorul este pornit si usa este inchisa. „Scaparile“ de microunde prin sticla securizata a usii sunt atent controlate prin sistemul de inchidere, astfel incat sa nu atinga decat niveluri mult sub standardul minim recomandat la nivel international. Totusi, aceste scapari pot sa apara in cazul aparatelor deterioarate, murdare sau modificate. Asadar, este esential ca aceste dispozitive sa fie bine intretinute. La ce trebuie sa fim atenti: Usa cuptorului sa se inchida corect.   
In plus, ar trebui sa ne asiguram de buna functionare a dispozitivelor de blocare de siguranta, montate pe usa pentru a preveni emisia de microunde atunci cand aparatul nu este pornit.   
Garniturile de pe usa trebuie curatate periodic si trebuie sa te asiguri de integritatea lor.  
Si deteriorarea carcasei ar trebui sa descurajeze utilizarea cuptorului cu microunde.   
Daca descoperi ceva in neregula cu oricare dintre aceste componente, nu mai folosi cuptorul cu microunde decat dupa ce a fost reparat intr-un service de profesionisti. Energia microundelor poate fi absorbita de organismul uman si poate produce caldura in tesuturile expuse. Organele cu un circuit sangvin sarac si, deci, fara un control corespunzator al temperaturii, cum sunt ochii, ori tesuturile sensibile la caldura, cum sunt testiculele, prezinta un risc crescut de afectare atunci cand sunt expuse la microunde. 
Totusi, aceste lucruri se pot intampla numai in cazul expunerilor prelungite la niveluri ridicate de microunde, mult peste cele care scapa in afara unui cuptor cu microunde, potrivit expertilor OMS. Este important de stiut ca, daca folosesti vase din plastic pe care nu este precizat ca sunt sigure pentru utilizarea la cuptorul cu microunde, substante nocive din plasticul respectiv pot patrunde in mancare. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

microunde substantele nutritive
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1711 (s) | 23 queries | Mysql time :0.041627 (s)