News Flash:

Branca-ursului, remediu in tratamentele hormonale

4 Mai 2011
6585 Vizualizari | 1 Comentarii
Cristina Gafton

Branca-ursului (Heracleum sphondilyum) este o planta care prefera zonele montane si submontane de la noi din tara, unde creste pe malul paraielor si in locurile umede si nisipoase. Ajunge inalta de pana la doi metri, are florile albe si frunzele mari, adanc crestate. Are un miros specific, foarte aromat si usor intepator, care este inconfundabil. De la Branca-ursului se folosesc, de regula, florile si semintele, precum si radacina.

Tratamente preventive cu Branca-ursului

Infectiile reno-urinare - se recomanda curele de cate doua saptamani, timp in care se administreaza tinctura de Branca-ursului, cate trei lingurite pe zi, fiecare doza fiind diluata in minimum 100 ml de apa. Aceste cure previn infectiile urinare, printr-o dubla actiune: pe de o parte, planta are efecte antibiotice, eliminand microorganismele parazite care s-ar putea instala la nivelul aparatului reno-urinar, iar pe de alta parte, are efecte imunostimulente, ajutand organismul sa se apere singur de eventualele infectii.

Menopauza prematura - se fac, de trei ori pe an, cure cu Branca-ursului, fiecare cu o durata de 3-4 saptamani. Pe timpul curei, se administreaza planta sub forma de comprimate, cate patru pe zi. Este un tratament cu efect stimulent asupra secretiei endocrine si exocrine a ovarelor, in mod exceptional, tratament care intarzie instalarea climaxului.

Osteoporoza - se face un tratament cu o durata de trei luni cu comprimate de Branca-ursului. Daca tratamentul este inceput la maximum doi ani de la instalarea menopauzei, se vor lua cate patru comprimate de Branca-ursului pe zi. In cazul in care au trecut mai mult de doi ani de la instalarea menopauzei, se va face un tratament mai bland, in care se vor lua cate doua comprimate pe zi. Branca-ursului administrata intern are efecte estrogene directe si, mai ales, stimuleaza organismul sa secrete acest hormon, esential pentru metabolismul calciului si pentru mentinerea densitatii osoase in parametrii normali.

Degeraturile - pot fi prevenite de un tratament cu tinctura de Branca-ursului. In zilele geroase se vor administra 3-4 lingurite de tinctura de planta pe zi, pe stomacul gol, cu putina apa. Principiile active din semintele de Branca-ursului au un puternic efect vasodilatator periferic, ajutand la irigarea corespunzatoare cu sange a extremitatilor corpului. Astfel, desi nu poate tine loc de imbracaminte groasa, Branca-ursului are un efect foarte bun de incalzire a mainilor si picioarelor, care vor fi astfel protejate de degeraturi.

Tratamente interne cu Branca ursului

Impotenta hormonala - se tin pe an patru cure cu Branca-ursului, administrata sub forma de comprimate, cate patru-sase pastile pe zi. O cura completa dureaza 60 de zile, dupa care se face o pauza de alte 20-30 de zile, apoi se poate relua. Acest tratament stimuleaza puternic activitatea gonadelor la barbati, fiind un remediu foarte bun in cazurile de andropauza prematura. De asemenea, are si efect anti-depresiv, fiind foarte utila pentru tratarea cazurilor, foarte frecvente, de pacienti la care impotenta hormonala este dublata si accentuata de un blocaj la nivel emotional (impotenta psihica).

Impotenta vasculara - se ia Branca-ursului sub forma de tinctura, cu 10-30 de minute inaintea actului sexual. Doza recomandata este de 1-3 lingurite (adica 4-12 ml), care se administreaza de preferinta diluate in apa si pe stomacul gol. Acest remediu are efect vasodilatator puternic, la nivelul vaselor care alimenteaza cu sange zona genitala, dovedindu-se de un imens ajutor barbatilor care se confrunta cu impotenta hormonala. Trebuie spus, insa, ca desi in majoritatea cazurilor tinctura de Branca-ursului s-a dovedit a fi eficienta, pentru rezolvarea deplina a acestei probleme sunt necesare si alte demersuri terapeutice: renuntarea la fumat si la mancarurile grase, consumul de uleiuri vegetale bogate in grasimi nesaturate, gimnastica medicala, curele balneare (in statiuni cu ape carbogazoase si mofete).

Efeminare la barbati, deficit de testosteron
- un tratament foarte eficient contra acestor tulburari hormonale este administrarea de comprimate de Branca-ursului, cate patru pe zi, si de pulbere de radacina de urzica (Urtica dioica), cate trei-patru lingurite pe zi. Tratamentul va dura 90 de zile si va fi facut de doua ori pe an. Branca-ursului stimuleaza secretia de testosteron a gonadelor, in timp ce radacina de urzica are in compozitia sa un precursor de testosteron, care va fi transformat in organism in acest hormon.

Amenoree, insuficienta ovariana
- se tin cure de 28 de zile, timp in care se iau cate 4 comprimate de Branca-ursului pe zi. In vechime, tratamentul cu Branca-ursului (dar si cu alte plante din familia Apiaceae, din care face parte) pentru stimularea fertilitatii era pornit, pentru o mai mare eficienta, atunci cand luna de pe cer incepea sa creasca. Aceasta corelare cu fazele lunii, mai exact cu cresterea ei, este sustinuta si de studii moderne de cronobiologie, care pun in evidenta o inexplicabila relatie intre activitatea hormonala, mai ales a femeilor, si satelitul natural al Pamantului.

Sindrom post-menopauza
- se tine o cura cu o durata de trei luni cu Branca-ursului, timp in care se administreaza cate 2-4 lingurite de tinctura zilnic. In prima luna de tratament se vor administra doar doua lingurite de tinctura pe zi, crescandu-se apoi gradat doza. Acest tratament stimuleaza productia de estrogen si are efect intineritor, tratand afectiuni cum ar fi: tulburarile de metabolism al calciului, depresia post-climax, tulburarile cardiace post-climax.

Ciclu menstrual neregulat
- se iau trei comprimate de Branca-ursului zilnic, pe stomacul gol, in cure de 14 zile, urmate de alte 14 zile de pauza. Este bine ca tratamentul sa fie inceput din ultima zi a ciclului menstrual. Branca-ursului stimuleaza si regleaza activitatea ovarelor, dovedindu-se de mare ajutor in cazurile in care ciclul menstrual vine cu mari intarzieri, precum si in cazul menstrelor neinsotite de ovulatie. La femeile la care tulburarile de menstruatie sunt insotite de chisturi ovariene si de hemoragii abundente, se va face suplimentar si un tratament cu muguri de zmeur (Rubus idaeus), sub forma de macerat glicerinat, administrat conform prospectului.

Frigiditate
- cu jumatate de ora inaintea actului sexual, se administreaza 2-4 comprimate de Branca-ursului. Aceasta planta stimuleaza libidoul prin actiunea asupra sistemului nervos central, prin vasodilatatie la nivel genital si, in timp, prin stimulare hormonala. Foarte multe dintre pacientele care au folosit aceasta planta, pentru tratarea altor afectiuni, au remarcat o crestere a apetitului erotic si o intensificare a trairilor amoroase.

Hipertensiune arteriala
- se administreaza 4-6 comprimate de Branca-ursului zilnic, in cure de 6 saptamani, urmate de alte 2 saptamani de pauza. Este important ca aceste comprimate sa fie luate regulat, la orele 6, 12, 18 si 22, deoarece ele actioneaza scazand presiunea arteriala, mai ales prin vasodilatatie, la nivel periferic, efectul durand o perioada de timp limitata si fiind, ca atare, nevoie de o noua doza de planta.

Adjuvant in bronsita
- se iau 3-4 lingurite de tinctura de Branca-ursului pe zi, pe stomacul gol. Aceasta planta are efect expectorant, ajutand la eliminarea secretiilor in exces de pe caile respiratorii, si are efect antibiotic, luptand direct cu infectiile bacteriene. In laringita, se fac si gargare, cu un preparat obtinut prin diluarea a doua lingurite de Branca-ursului intr-un sfert de pahar de apa.

Cistita, nefrita
- se administreaza tinctura de Branca ursului (obtinuta din semintele si din radacina plantei), cate 6 lingurite pe zi, fiecare diluata in 200 ml de apa. Acest tratament, cu o durata de 10-14 zile, are efect puternic antibiotic la nivel reno-urinar, substantele volatile continute de semintele plantei avand o actiune bactericida contra Escherichia coli, Staphylococcus aureus etc.

Candida genitala
- se foloseste ca adjuvant tratamentul cu Branca-ursului, administrata sub forma de comprimate, cate patru pe zi. Studii de laborator au aratat ca principiile active din aceasta planta au efecte anticandidozice, distrugand mai ales tulpinile de Candida albicans si de Candida krusei. Tratamentul cu Branca-ursului mai are, insa, un efect foarte interesant in cazul infectiilor genitale, efect despre care vom vorbi in continuare.

Boli venerice
, in general - se administreaza ca adjuvant Branca-ursului, sub forma de comprimate, cate 8 pe zi, administrate cu un sfert de ora inaintea medicatiei sau a remediilor antiinfectioase prescrise de medic. Tratamentul adjuvant cu Branca-ursului are marea calitate de a intensifica circulatia sanguina la nivel genital, favorizand astfel o actiune mult mai intensa a substantelor cu efect antibiotic, antimicotic sau antiviral, la acest nivel. Din acest motiv, tratamentele bolilor infectioase la nivel genital la care se foloseste si Branca-ursului sunt mult mai eficiente.

Infectii bacteriene, in general - se administreaza, ca adjuvant, Branca-ursului, sub forma de comprimate, din care se iau cate 4-6 pe zi. Studii de laborator efectuate in anul 2006, la mai multe universitati din Turcia, coordonate de prof. dr. A. Ergene, au aratat eficienta acestei plante, atat contra bacteriilor grampozitive, cat si asupra celor gramnegative. Astfel, aceasta planta s-a dovedit un bun antibiotic contra: Shigella sonnei, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Staphylococcus aureus, Listeria monocytogenes, Streptococcus pyogenes, Corynobacterium diphteria, Enterococcus fecalis.

Adjuvant in epilepsie
- se face un tratament cu Branca-ursului, din care se ia cate un comprimat (copiii intre 4 si 12 ani vor lua cate un sfert de comprimat) de patru ori pe zi, in cure de 3 luni, urmate de alte 3 luni de pauza, dupa care tratamentul se poate relua. Acest tratament este o preluare din medicina populara romaneasca si este surprinzator de eficient in unele cazuri de epilepsie. Ca urmare a administrarii acestei plante, este redusa atat intensitatea, cat si frecventa crizelor de epilepsie.

Adjuvant in tulburari depresiv-anxioase
- se iau cate doua comprimate de Branca-ursului, de trei ori pe zi, in cure de o luna, urmate de doua saptamani de pauza. Uleiurile volatile continute de aceasta planta au un efect puternic stimulent la nivelul sistemului nervos central, inducand o stare de vioiciune, de tonus, chiar de usoara euforie. Actiunea tonica nervoasa a acestor uleiuri volatile este completata foarte bine de o alta categorie de substante continute de Branca-ursului, cumarinele, care au efect calmant, usor sedativ, ameliorand starile de teama, de neliniste, de surescitare.

Diaree, balonare
- se administreaza trei-sase comprimate de Branca-ursului pe zi, in doza unica, pana la vindecare. Aceasta planta are efect antibiotic la nivelul tubului digestiv, distrugand multe dintre bacteriile care produc diareea. Pe de alta parte, uleiurile volatile din Branca-ursului au efect antispastic si carminativ, eliminand colicile abdominale si balonarea.

Indigestie
- se ia o lingurita de tinctura de Branca-ursului, inainte de masa cu un sfert de ora. Semintele acestei plante au efecte de stimulare a secretiei de sucuri gastrice, cresc usor motilitatea tubului digestiv si dau pofta de mancare.

Precautii si contraindicatii

* Nu au fost studiate efectele administrarii de Branca-ursului in cazul sarcinii si al alaptarii, ca atare, administrarea sa va fi evitata in aceste cazuri.
* Persoanele cu hipotensiune vor lua, mai ales la inceput, dozele de Branca-ursului injumatatite, si le vor mari in masura in care nu apar fenomene neplacute legate de hipotensiune. Pentru compensarea actiunii hipotensoare a acestei plante, se poate administra maghiran (Majorana hortensis), sub forma de pulbere, din care se iau 3 lingurite pe zi, sau sub forma de ceai fierbinte.
* Aplicata pe piele, Branca-ursului sensibilizeaza foarte mult epiderma la actiunea nociva a radiatiilor solare, putand duce la arsuri serioase, daca pielea nu este protejata de soare.
* In cazuri rare, Branca-ursului, administrata mai ales sub forma de tinctura, poate sa nu fie tolerata de tubul digestiv, dand stari de greata si varsaturi, caz in care administrarea va fi intrerupta. Apelati la comprimate, mult mai bine asimilate de organism.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

branca-ursului infectiile reno-urinare menopauza prematura
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

7810 viz    0 com
12592 viz    1 com
2991 viz    1 com
2591 viz    0 com
3116 viz    0 com
25594 viz    0 com

Comentarii (1)

maria  | #96
va rugam sa ne mai scrieti astfel de articole cu privire la remedii naturiste
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2196 (s) | 23 queries | Mysql time :0.075137 (s)