News Flash:

Bolile cele mai contagioase

9 Ianuarie 2014
2836 Vizualizari | 0 Comentarii
Multe dintre cele mai usor transmisibile afectiuni se intalnesc mai degraba la copiii de gradinita. Asta nu inseamna ca nu ii pot pandi si pe cei mai mici.
Cele mai contagioase boli
Unora li se spune chiar "bolile copilariei", pentru ca aceasta este perioada cand ele se manifesta. Din fericire, pentru majoritatea bolilor s-au inventat deja vaccinuri, care au fost incluse in schema clasica valabila si in Romania. Exista insa si alte afectiuni foarte contagioase, ai caror "clienti" fideli sunt cei mici.
Iata care sunt ele, cum sa le recunosti si cum sa le faci fata.
Impetigo
Este o infectie foarte puternica a pielii, cauzata de un stafi lococ sau bacterie. Se manifesta prin aparitia unor pustule neplacute, care se pot intinde in jurul nasului sau gurii, pe membre. Este foarte comuna mai ales la copiii cu varste intre 2 si 6 ani, nu este periculoasa, dar netratata poate avea complicatii precum infl amarea rinichilor.
Boala este foarte contagioasa si se transmite chiar si prin atingerea unor obiecte pe care un copil bolnav a pus mana.
Tratament: daca infectia nu este severa, medicul poate recomanda o buna igienizare a zonei si atat. Oricum, este nevoie de consult medical, uneori fi ind nevoie de tratament cu antibiotice. In tot acest timp, cel mic nu va fi lasat sa intre in contact cu alti copii.

 tentie! Trebuie evitata folosirea prosoapelor, hainelor, jucariilor sau a obiectelor personale ale copilului bolnav de catre altcineva.
Tusea convulsiva
Este o boala infectioasa foarte contagioasa, caracterizata printr-o tuse chinuitoare. Transmiterea se face de la un bolnav prin picaturile de saliva expectorate in timpul tusei. Contagiozitatea dureaza in jur de 6 saptamani de la debutul bolii. Totusi, boala nu mai reprezinta o amenintare, pentru ca exista un vaccin impotriva ei care se regaseste in schema obligatory de vaccinare din Romania. Complicatiile apar mai ales la sugari, putand duce chiar la encefalita, pneumonie si, in final, la deces.
Tratament: consta in administrarea de antibiotice si antitusive. In tot acest timp, bolnavul trebuie sa bea multe lichide.
Atentie! Mergeti la medic pentru vaccinare, conform planificarii facute de medicul de familie!
 
 

Bolile copilariei

Rujeola, rubeola, varicela si oreionul

Sunt afectiuni foarte contagioase, dar cu evolutii destul de usoare. Ele debuteaza de obicei printr-o stare de apatie, inapetenta, febra moderata, pentru ca la interval de cateva zile pe piele sa apara anumite eruptii. La rujeola este vorba de pete rosii, de diferite marimi si forma neregulata. Petele dispar la apasare.

Rubeola se manifesta cutanat mult mai slab. Petele sunt rosii-palide, uneori nici nu se observa. Varicela se caracterizeaza printr-o eruptie cutanata sub forma de vezicule. Ultima dintre ele, oreionul, este caracterizata prin inflamatia glandelor salivare si uneori a altor tesuturi sau organe (pancreas, testicule).

Tratament: copilul va fi tinut in casa pe toata perioada eruptiilor sau infl amatiei. Se pot administra antifebrile, mixturi care sa calmeze mancarimile. Alimentatia trebuie sa fie usoara si sa se consume multe lichide.

Atentie! Rujeola, rubeola si oreionul pot fi evitate prin administrarea unui vaccin obligatoriu. Exista vaccin si impotriva varicelei, dar acesta se face doar la cerere.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

impetigo rujeola rubeola
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1658 (s) | 23 queries | Mysql time :0.038734 (s)