News Flash:

Boala care ar putea fi prevenita cu 8.900 de pasi pe zi

21 Iulie 2019
210 Vizualizari | 0 Comentarii

Parcurgerea zilnica a unui numar de 8.900 de pasi ar putea proteja impotriva declinului cognitiv si a pierderii tesutului cerebral provocate de maladia Alzheimer, potrivit unui nou studiu preluat miercuri de Press Association.

Cercetarea arata totodata ca reducerea factorilor de risc vascular precum fumatul, nivelul ridicat de colesterol si obezitatea ar putea oferi protectie suplimentara in cazul bolii Alzheimer si ar putea incetini avansarea acestei maladii devastatoare.

Publicat in JAMA Neurology, studiul sugereaza ca abordarile interventionale care vizeaza atat activitatea fizica cat si factorii de risc vascular ar putea incetini progresul maladiei Alzheimer.

"Efectele benefice au fost constatate chiar la niveluri modeste de activitate fizica, dar cele mai semnificative au fost remarcate la aproximativ 8.900 de pasi, ceva mai putin decat cei 10.000 pe care multi dintre noi se straduiesc sa-i realizeze zilnic", a spus Reisa Sperling, coautoarea studiului, directoarea Centrului pentru cercetare si tratament a bolii Alzheimer, scrie Agerpres.

In cadrul cercetarii Harvard Ageing Brain Study, realizate la spitalul din Massachusetts, a fost monitorizata activitatea fizica a participantilor - 182 de varstnici cu varsta medie 73,4 ani, printre care s-au aflat si persoane cu un grad ridicat de beta-amiloid, o proteina asociata cu boala Alzheimer - evaluati de specialisti ca prezentand un risc ridicat de declin cognitiv.

Cercetatorii au realizat acest lucru folosind pedometre montate la nivelul soldului care inregistrau numarul de pasi parcursi in timpul zilei.

Oamenii de stiinta au constatat ca un grad mai mare de activitate fizica reduce declinul cognitiv si pierderile de materie cenusie.

in modelele de analiza care au vizat riscul vascular, activitatea fizica a ramas semnificativa, iar un risc vascular mai scazut a fost asociat in mod independent cu un ritm mai lent de declin cognitiv si de pierdere a materiei cerebrale.

"Una dintre cele mai uimitoare descoperiri in urma studiului nostru a fost ca activitatea fizica nu pare sa aiba doar efecte pozitive in incetinirea ritmului de declin cognitiv, ci si in incetinirea ratei de pierdere a tesutului cerebral de-a lungul timpului la persoanele care detin un grad ridicat de beta-amiloid la nivelul creierului". sursa: digi24.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

beneficii miscare exercitii fizice
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014789 (s)