News Flash:

Baietii rai si barbatii buni

12 Iulie 2012
1493 Vizualizari | 0 Comentarii

Poate fi extrem de riscant să vorbeşti despre bărbaţi cu tonalitatea celui care critică anumite aspecte, oricât ai încerca să fii de obiectiv. Bărbaţii nu sunt exhaustivi atunci când se discută despre ei (chiar şi când dezbaterile sunt întruchipări ale unor complimente), dar acţiunile lor vorbesc, de cele mai multe ori, în numele lor.

Aceste acţiuni (transformate în variate motive) le-au determinat pe femei să-i împartă în două categorii. Aşa că, există conceptul de „băieţii răi” şi „bărbaţii buni”. Cu o mică precizare: mai există o altă „specie” umană care îi ierarhizează la fel – bizar totuşi – bărbaţii care devin taţi de fete. Ştiu ei de ce!

Bărbaţii răi întruchipează imaginea celor atractivi de obraznici. Acei norocoşi cu care femeile aleg mereu să trăiască (măcar pentru o perioadă). Pentru o astfel de rezoluţie există şi o explicaţie ştiinţifică! Se spune că hormonii sunt cei responsabili: în perioada ovulaţiei femeile sunt influenţate direct de către hormoni în alegerea partenerilor potenţiali taţi ai copiilor lor.

“În săptămâna dinaintea ovulaţiei, femeile devin atrase de bărbaţii sexy, rebeli şi chipeşi precum George Clooney sau personajul James Bond. Sub influenţa hormonală a ovulaţiei, femeile se conving singure că este bine să creadă că bărbaţii sexy vor fi devotaţi şi taţi mai buni. Aşa se face că în această perioadă, băieţii răi vor părea cea mai bună alegere”, a declarat Kristina Durante de la Universitatea din Texas.

Masculinitatea şi puterea de a concepe copii sănătoşi este involuntar corelată cu acei bărbaţi atractivi. Un adevărat oximoron – bărbaţii răi da’ buni.
Ei nu numai că sunt fizic atractivi, dar au şi în caracterul lor acel ceva „rău”. Fenomen numit psihologic „triada neagră” pentru că amestecă trei trăsături foarte puternice: “narcisismul, comportamentul impulsiv şi natura exploatatoare şi decepţionantă a machiavelicului”. Sau mai putem spune că femeile caută senzaţii tari într-o relatie. Virilitatea, sexul de calitate sunt asociate cu băieţii răi.

Tot psihologii explică de ce “băieţii răi” sunt răi: în majoritatea cazurilor ei sunt încrezători în exterior şi răniţi în interior. Comportamente declanşate de necesitatea de a gestiona emoţii - stimuli negativi; încrederea în sine până la infatuare îi protejează, îi face indestructibili. Aici intervine combinaţia: încredere cu o uşoară formă de vulnerabilitate pe care femeile o intiuiesc de obicei, dar care pare a fi o combinaţie şi mai atrăgătoare. Oricum, în general, avem nevoia egoistă de a ne simţi utili pentru oamenii mai dificili sau sufletele rănite.

Dar, poveştile de dragoste cu băieţii răi se termină de foarte multe ori prost…

În contrast, “bărbaţii buni” – cu care femeile refuză să se întâlnească – îşi poartă insecuritatea în văzul lumii, ca pe o pelerină de ploaie ce-i protejează până la a-i îndepărta pe ceilalţi. Confundaţi cu cei sensibili, romantici, indulgenţi sau altruişti, poartă povara de a fi plictisitori pentru cele mai multe femei.

Aşadar, tot prost se termină...

Din fericire, Dumnezeu a împărţit, în ultima zi a creaţiei, raţiunea. Şi i-a dat raţiunii capacitate de a tolera şi de a echilibra nevoile emoţionale şi instinctele carnale. Aşa am înţeles noi femeile o altă noţiune generală - incompatibilitatea sau compatibilitatea dintre oameni. Atunci percepi la individul la care aspiri aspecte dincolo de calificativele “bunul” sau „răul” mai sus descrise. Aspecte care te determină să rămâi sau să pleci definitiv.

Nu spun că o clasificare „băieţii răi” vs “bărbaţii buni” nu are sens, doar că semnificaţia îşi pierde utilitatea atunci când un bărbat şi o femeie sunt făcuţi unul pentru celălalt.

Empatia (şi mă refer la empatie atunci când înseamnă identificarea, prin trăiri, cu alte persoane) bate orice clasificare.
Sursa: www.one.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1706 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014676 (s)