News Flash:

Artroplastia de disc, o solutie la problemele coloanei

27 Ianuarie 2012
2770 Vizualizari | 0 Comentarii

Artroplastia de disc este interventia prin intermediul careia medicul va inlocui discul vertebral bolnav cu o proteza care reuseste sa pastreze mobilitatea coloanei vertebrale. Astfel de interventii sunt rare in Romania si asta pentru ca specialistii s-au obisnuit sa trateze artrodezele cu suruburi pediculare.

Printre cei care stapanesc tehnica se numara si dr. Ciprian Vajeu, un renumit chirurg ortoped roman, specialist in chirurgia spinala la Spitalul Clinique du Parc din Perigueux (Franta).

"Chirurgia coloanei vertebrale nu este asa o chirurgie deosebita, periculoasa. Medicii de familie trebuie sa nu mai aiba frica sa trimita bolnavii la neurochirurg. Pacientilor le este frica de chirurgia vertebrala pentru ca nu stiu nimic, nimeni nu le explica ce si cum se intampla si ca este o chirurgie destul de usoara", sustine medicul specialist, in Pagina Medicala.

Specialistul sustine ca tratamentele clasice au limite, una dintre acestea fiind faptul ca se fixeaza cele doua vertebre cand pui suruburi. In plus, mai este si lipsa de mobilitate, in special, la tineri. De asemenea, daca se fixeaza un disc, discul adiacent al artrodezei se degradeaza rapid.

"Cu aceasta proteza se pastreaza mobilitatea, iar discurile adiacente nu se mai degradeaza atat de repede, ci mult mai lent, ceea ce reprezinta un mare atu. Proteza este o chestie de optica. Daca in scoala si in mentalitatea ta nu esti de acord cu mobilitatea, nu te apuci sa pui o astfel de proteza. La noi s-a mers destul de bine timp de 30 de ani cu suruburi si atunci e mult mai greu sa-ti schimbi conceptiile si sa treci pe proteze", a explicat dr. Ciprian Vajeu.

Proteza de disc, o investitie costisitoare, dar benefica
Desi acest tip de chirurgie este foarte uzual in Occident si desi pastrarea mobilitatii pacientului este in favoarea acestuia, proteza are si un dezavantaj: este scumpa. "In prezent, prohibitiv este pretul si ma refer la pretul implantului, care nici la noi in Franta nu este rambursat. Fiecare bolnav si-l cumpara singur, iar suma este una considerabila - 2.500 de euro. Nici in Franta nu-si permite oricine", sustine dr. Vajeu.

In schimb, traditionalul surub este gratuit pentru pacient, el fiind decontat de catre Casa de Asigurari de Sanatate.

Pe de alta parte, nu toata lumea poate beneficia de proteze si nu orice artrodeza se poate transforma in proteza de disc. Indicatiile sunt stricte si nu foarte multi bolnavi pot beneficia de ele:

- pot beneficia doar persoanele pana la 55 de ani;
- un singur disc poate fi protezat, desi sunt pacienti care au mai multe discuri uzate;
- protezarea se face doar dupa sase luni de tratament medical fara eficacitate.

"Pe langa aceste indicatii, decizia apartine unui intreg colectiv. Eu am nevoie de un al doilea chirurg rahidian, un reumatolog si un radiolog. Iar ca sa convingi patru persoane ca decizia ta este corecta trebuie sa o justifici foarte bine", conchide specialistul in chirurgie spinala.

Sursa: Pagina medicala 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1555 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014293 (s)