News Flash:

Ametesti atunci cand te ridici brusc? Descopera 9 cauze ale hipotensiunii ortostatice

27 Februarie 2012
8134 Vizualizari | 0 Comentarii

Hipotensiunea ortostatica nu este o boala, ci reprezinta incapacitatea organismului de a se adapta rapid la schimbarea brusca a pozitiei corpului. Atunci cand pacientul trece in pozitie ortostatica (in picioare), sub efectul gravitatiei, sangele se acumuleaza la nivelul membrelor inferioare, ceea ce diminueaza temporar cantitatea de sange pompata de inima.

In mod normal, organismul raspunde printr-o serie de reactii reflexe (cresterea ritmului cardiac, ingustarea calibrului vaselor sangvine). Daca aceste mecanisme compensatorii nu se produc suficient de rapid, apare hipotensiunea ortostatica. Scaderea brusca a tensiunii arteriale este insotita de ameteala, slabiciune si chiar lesin. Iata cateva cauze ale hipotensiunii ortostatice:

1. Sarcina - in primele 24 saptamani de sarcina, presiunea sistolica scade cu 10 mm Hg, iar cea diastolica cu 10 -15 mm Hg.

2. Unele medicamente - unele diuretice, antihipertensive, beta-blocantii, antidepresive triciclice; sildenafil (Viagra) in special in asociere cu nitroglicerina; narcoticele si alcoolul pot cauza hipotensiune ortostatica.

3. Boli cardiace - bradicardia (frecventa cardiaca scazuta), insuficienta cardiaca, infarctul miocardic si tulburarile de functionare ale valvelor cardiace.

4. Tulburari hormonale - hipotiroidism sau hipertiroidism, boala Addison (insuficienta suprarenaliana lenta), hipoglicemie (nivel scazut de glucoza in sange) si, in unele cazuri, diabet.

5. Deshidratare - febra, varsaturile, diareea severa, excesul de diuretice sau de exercitii fizice pot duce la deshidratare. Aceasta poate cauza slabiciune, ameteli si oboseala. O complicatie potential fatala a deshidratarii este socul hipovolemic - diminuarea volumului sanguin circulant cauzeaza o scadere brusca a tensiunii arteriale si corespunde reducerii cantitatii de oxigen ce ajunge la tesuturi. In absenta unui tratament, socul hipovolemic poate provoca moartea in cateva minute sau ore.

6. Hemoragia - o pierdere importanta de sange, cauzata de un traumatism sau de o hemoragie interna reduce cantitatea de sange din organism, ducand la scaderea importanta a tensiunii arteriale.

7. Septicemia (infectia generalizata) - deseori, infectiile pulmonare sau urinare reprezinta cauza septicemiei, care poate duce la o scadere potential fatala a tensiunii arteriale, numite soc septic.

8. Reactie alergica - socul anafilactic este o reactie alergica potential fatala ce survine la persoanele cu alergie la unele medicamente (penicilina), alimente (alune) sau la intepaturile unor insecte (albine sau viespi). Socul anafilactic se caracterizeaza prin tulburari respiratorii, urticarie, prurit, inflamarea limbii si scaderea tensiunii arteriale.

9. Deficientele nutritionale - lipsa vitaminei B 12 si a acidului folic poate cauza anemie, care la randul sau, este o posibila cauza de hipotensiune arteriala. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

hipotensiunea ortostatica sarcina nele medicamente boli cardiace
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1524 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013461 (s)