News Flash:

Alarmant! Opt din zece produse de ingrijire destinate bebelusilor si copiilor sunt periculoase

29 Ianuarie 2016
943 Vizualizari | 0 Comentarii
80% dintre sampoanele destinate bebelusilor si copiilor pot provoca alergii, potrivit celui mai recent studiu al Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC). De asemenea, doar 13% dintre produsele analizate sunt, intr-adevar pentru ingrijirea bebelusilor, in timp ce pentru 16% dintre ele producatorii nu recomanda utilizarea in cazul copiilor sub 3 ani. Cele mai multe produse contin parabeni si parfumuri sau arome sintetice, substante care pot creste riscul de imbolnavire cu cancer sau diabet de tip 2.

Invata sa alegi corect cosmeticele pentru baia bebelusului


Medicii pediatri, dar si unii producatori, recomanda ca produsele pentru copii si bebelusi sa nu contina alcool, parabeni, alergeni, sapun sau parfum si ca autoritatile ar trebui sa realizeze controale si testari in cazul acestor produse.

"Sampoanele pentru bebelusi si copii ar trebui tratate cu cea mai mare grija, in special de catre autoritati, care ar trebui sa realizeze controale periodice si testari. Avand in vedere compozitia chimica a unor sampoane, ne exprimam temerea in legatura cu potentialul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingrediente, care creeaza o lipsa de siguranta pentru consumatori", a declarat Costel Stanciu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania.

Totusi, in urma analizelor efectuate de APC pe 55 de produse pentru ingrijirea copiilor si bebelusilor, s-a demonstrat ca doar 20% dintre acestea sunt hipoalergenice, restul de 80% reprezentand un risc pentru micuti. Mai mult, doar 13% dintre produse sunt intr-adevar recomandate pentru utilizarea pe pielea bebelusilor, dar doar 16% dintre producatori precizeaza riscul folosirii acestor produse la copii sub varsta de 3 ani. De asemenea, aproximativ 5 din 10 produse au formula „fara lacrimi" si doar 2 produse din 10 au un PH neutru.

In ceea ce priveste parabenii, cei mai utilizati conservanti in industria cosmetica, 62% dintre produsele pentru copii si bebelusi contin astfel de substante. Studiile efectuate de-a lungul timpului au aratat ca pe langa reactiile alergice si iritatii ale pielii, acesti parabeni se intalnesc in tesuturile tumorale ale femeilor care se confrunta cu cancerul mamar. Asadar, absorbtia lor in organism si acumularea in timp pot cauza cancer.

Produse destinate bebelusilor, pline de substante toxice

In cazul parfumurilor si aromelor sintetice, doar 2% dintre produsele destinate copiilor si bebelusilor sunt lipsite de aceste substante. Restul de 88% pot avea peste 200 de astfel de ingrediente in compozitia lor, adica mari cantitati de toxine si chimicale care nu sunt nici macar afisate pe eticheta. Parfumurile sintetice contin substate care patrund foarte rapid in piele si cresc riscul dezvoltarii diabetului de tip 2. Acelasi parfum din produsele de ingrijire poate provoca iritatii, dermatite si chiar migrene, ameteli sau tuse.

53% dintre produsele pentru ingrijirea copiilor si bebelusilor care au fost analizate au mentionat pe eticheta termenul de valabilitate. In celelalte cazuri, eticheta contine doar pictograma care arata timpul de folosire a samponului dupa deschidere - 12 luni, 6 luni, 18 luni sau 9 luni. Cele mai multe dintre produse, 55% se incadreaza in prima categorie.

Avand in vedere ca produsele cosmetice pot provoca reactii adverse grave, expertii recomanda ca depozitarea lor sa se faca in anumite conditii, adica la temperaturi sub 22-24 de grade si ferite de umezeala sau lumina soarelui. De asemenea, ambalajul nu trebuie lasat deschis mai mult decat este necesar pentru a utiliza produsul. In caz contrar, exista riscul acumularii de praf si bacterii.

In Romania, cele mai multe dintre produsele destinate ingrijirii copiilor si bebelusilor provin din Germania (24%), urmate de cele din Italia si Franta. In 6% dintre cazurile analizate nu este specificata tara producatoare, ci se mentioneaza ca produsul este fabricat in Uniunea Europeana.

Rezultatele studiului "S.O.S - produsele cosmetice si de ingrijire personala", au fost facute publice de reprezentantii Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania, dupa ce expertii au analizat etichetele a 55 de tipuri de produse pentru copii si bebelusi.

Analizand declaratiile si pictogramele de pe ambalajele produselor, au reiesit urmatoarele:
55% dintre produsele analizate NU au formula fara lacrimi;
62% au parabeni;
75% au in compozitie coloranti sintetici;
78% NU au un PH neutru;
80% sunt hipoalergenice;
85% au sapun;
87% au SLES;
89% au alcool;
95% au PEG -uri;
95% au sulfati;
95% au alcali;
96% au ftalati;
98% NU sunt testate pentru nichel, crom si cobalt;
98% au arome sintetice;
98% au parfum;
98% au silicon;
98% au dioxan;
98% au fenoxietalon;

Sursa: gandul.info
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ingrijirea bebelusilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1645 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021512 (s)