News Flash:

Adevar si mit despre depresie si suicid

1 August 2011
2677 Vizualizari | 0 Comentarii

Depresia afecteaza mai multi oameni decat SIDA, cancerul si diabetul la un loc, dar cu toate acestea societatea tinde sa nu-i acorde interesul, considerand-o o boala normala, specifica omului modern, care va trece cu timpul. In realitate, depresia este o afectiune foarte grava, care poate duce la pierderea vietii, cel mai adesea prin suicid. Iata cateva adevaruri si mituri despre depresie si sucid, potrivit Msn: 

1. Rata suicidului e mai mare in concedii - fals
"Exista cu adevarat o perioada a anului in care rata suicidului este mai ridicata, dar aceasta nu este iarna, nici vara, in concedii, ci primavara", spune medicul american Marcia Valenstein. Nu se cunoaste inca explicatia acestui fenomen, dar se crede ca are legatura cu modificarea intensitatii luminii. 

2. Riscul de suicid creste odata cu altitudinea - adevarat
Cu cat esti la o altitudine mai mare, cu atat esti mai predispus la suicid, potrivit unui studiu recent. Pericolul creste cu 70% in regiuni mai inalte de 2000 metri fata de nivelul marii. 

3. Adolescentii sunt mai predispusi - fals
Moartea adolescentilor apare intotdeauna pe prima pagina a ziarelor pentru ca e incarcata de mai mult tragism, dar cel mai mare risc il au barbatii de peste 85 ani, cu o rata de 49,8 morti la 100.000 persoane, comparativ cu 14 morti din 100.000 persoane la varsta de 65 ani. 

8 simptome fizice ale depresiei

Pentru populatia normala cifra este in jurul a 11 morti prin suicid din 100.000 oameni. Totusi, adolescentii se gandesc din ce in ce mai mult la moarte, studiile aratand ca unul din 5 a avut acest gand in minte macar o data.

4. Caucazienii sunt mai predispusi - adevarat
Albii sunt mai predispusi la suicid decat asiaticii, afro-americanii sau hispanicii, fara a fi insa cunoscuta cauza acestui fenomen. 

5. Felul in care scrii este legat de suicid - adevarat
Creativitatea, depresia si suicidul au fost de multa vreme conectate una cu alta, asa ca nu trebuie sa te mire ca unele dintre cele mai inteligente si creative persoane din istorie au fost bolnave mintal. Depresia i-a afectat pe Charles Dickens, John Keats si Tennessee Williams. Alti autori celebri, precum Ernest Hemingway, Sylvia Plath sau David Foster Wallace, au murit in urma suicidului.

Toti scriau la persoana intai, ceea ce reprezinta un semn al depresiei si al riscului de moarte.

6. Depresia este intotdeauna cauza suicidului - fals
Doua din trei persoane isi iau viata pentru ca sunt deprimate, dar alcoolismul este si el un motiv esential. Depresia poate fi tratata chiar mai usor decat alcoolismul, atat timp cat este descoperita din timp.

7. Istoricul familial conteaza - adevarat
Un caz de depresie in familie creste riscul copilului de a dezvolta aceasta afectiune. 

Depresia - tratament la domiciliu

8. In tarile sarace suicidul este mai intalnit - fals
Acest lucru nu este adevarat, gandul la sinucidere netinand intodeauna cont de banii din buzunar. Motivele sunt multiple si complexe. Cea mai scazuta rata se gaseste in Brazilia si Republica Dominicana, in timp ce tari mai bogate, precum Rusia, Japonia sau Franta, au o problema mai mare din acest punct de vedere.

9. Majoritatea tentativelor esueaza - adevarat
Din fericire, doar 1 din 25 tentative reuseste, dar daca o cunostinta de-a ta are o forma grava de depresie trebuie sa faci tot posibilul sa o tii departe de medicamente si situatii periculoase.

10. Se sinucid mai multi oameni acum decat in trecut - fals
Rata sinuciderii a ramas constanta, doar ca acum aceste intamplari tragice sunt mult mai mediatizate. Totusi, grupa de varsta care acum este intr-un mai mare pericol este cea dintre 15 si 24 ani, care are un procent cu 60% mai mare decat acum 45 ani.

11. Tratamentul medicamentos elimina posibilitatea sinuciderii - adevarat

"Exista mai multe moduri in care poti prevenii tragedia, dar tratamentul medicamentos trebuie sa constituie metoda principala", spune dr. Valenstein. Exista o teama de antidepresive, dar acestea chiar ajuta oamenii bolnavi sa scape de gandul de a-si lua viata.

12. Suicidul instiga la alte acte asemanatoare - adevarat
Expunerea la povestile unor oameni care s-au omorat fac persoana in cauza sa se gandeasca si ea la acest lucru. De aceea este bine ca in special copiii sa fie feriti de intamplari tragice si sa nu priveasca stirile dure, ce implica moarte.

13. Din ce in ce mai putini oameni apeleaza la ajutor - fals
Dimpotriva, oamenii sunt mai dispusi acum la a cere ajutor si incearca sa se integreze in grupuri de suport.

14. Barbatii sunt supusi unui risc mai mare - adevarat
Barbatii sunt de 3 ori mai predispusi la tentative de suicid in comparatie cu femeile, iar rata reusitei, in cazul lor, este de 4 ori mai mare. 

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

depresia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1514 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013573 (s)