News Flash:

Acidul folic, obligatoriu inainte de sarcina

1 Martie 2013
1690 Vizualizari | 0 Comentarii
Acidul folic
Orice femeie aflata la varsta fertila ar trebui sa ia suplimente cu acid folic, mai ales in cazul in care isi doreste sa devina mama. Specialistii sustin ca aceasta substanta este deosebit de importanta pentru dezvoltarea normala a bebelusilor, iar administrarea inca dinainte de a ramane insarcinata este chiar mai importanta decat in primele luni de sarcina.
Acidul folic este o forma a vitaminei B9, ce are un rol extrem de important in formarea celulelor, si mai ales a celor rosii. Atunci cand nu este prezent in cantitate suficienta in dieta zilnica, se poate ajunge la anemie si alte probleme. Pentru femeile insarcinate insa este si mai important, intrucat previne defectele congenitale la bebelusi, cum ar fi spina bifida si alt defect de tub neural, malformatii faciale precum buza de iepure sau gura de lup.
Daca ceva nu este in regula, anomaliile mentionate se formeaza in primele saptamani de sarcina, cand femeia de multe ori nici nu banuieste ca urmeaza sa devina mamica. Specialistii avertizeaza ca organismul nostru nu este capabil sa stocheze acidul folic de la o zi la alta, astfel ca avem nevoie de o alimentatie zilnica extrem de bogata in aceasta substanta sau, mai simplu, sa ne asiguram doza zilnica necesara din suplimente sub forma de tablete sau capsule. Iata de ce este importanta administrarea acidului folic tuturor femeilor in perioada fertila.
"Doza dovedita ca fiind eficienta pentru preventia aparitiei malformatiilor de tub neural este 1mg/zi preconceptional. Daca se depaseste aceasta doza, nu apare nici un fel de reactie adversa", ne-a explicat Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrica-ginecologie.
Totusi, doza recomandata poate creste in cazul femeilor care prezinta un risc important de a naste bebelusi cu defecte de tub neural, cum sunt cele care au nascut deja un astfel de bebelus sau care au cazuri in familie.
Pentru sanatatea fatului, acidul folic se administreaza de obicei pana in luna a 3-a de sarcina, insa dr. Dumitrescu aminteste faptul ca o serie de studii recente au demonstrat ca efectul benefic pentru preventia malformatiilor necesita administrarea de acid folic doar inainte ca femeia sa ramana insarcinata.
Administrarea continua lunile urmatoare, practic, pentru a preveni anemia in sarcina, a mai mentionat specialistul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

varsta fertila acid folic mama insarcinata sarcina
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1586 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021011 (s)