News Flash:

9 boli ce pot fi induse de anticonceptionale

7 Aprilie 2011
8168 Vizualizari | 0 Comentarii

Pe de-o parte te protejeaza de o sarcina nedorita, pe de alta parte, iti ravaseste organismul, atunci cand este luata fara recomandare medicala sau pe o perioada indelungata. Pilula contraceptiva, caci despre ea este vorba, are efecte negative, tot mai agresive pe masura ce femeia inainteaza in varsta, amplificandu-se de la 35 de ani in sus.

10 situatii in care contraceptivele sunt total contraindicate  

In momentul in care noi luam pilula, noi introducem in organism, un surplus de hormoni (estrogen si progesteron sintetici). Structura lor chimica este modificata astfel incat pilulele sa aiba efect maxim contraceptiv si abortiv. Noi ingeram acesti hormoni, care, in timp, se depoziteaza in organism. Oricine ia pilula cinci ani si peste cinci ani, va avea un stoc de hormoni in ficat, care va produce in lant niste reactii ireversibile, care duc la aparitia unor maladii. Iata cateva boli ce pot fi induse de anticonceptionale:

1. Hipertensiune arteriala, infarct, accident vascular cerebral
Contraceptia hormonala poate determina cresterea colesterolului rau si scaderea celui bun. In consecinta, se produce aterogeneza, adica depunerea de grasimi pe artere. Acestea se infunda, ceea ce declanseaza o serie de boli, precum accidentul vascular cerebral (ACV), infarctul miocardic acut, hipertensiune arteriala, etc. Femeile care iau anticonceptionale "dupa ureche" prezinta un risc cu 40% mai mare de a suferi infarcte si ACV.

2. Diabet
Anticonceptionalele modifica metabolismul glucidic, generand scaderea tolerantei la glucoza; acest lucru este evidentiabil prin proba hiperglicemiei. Scaderea tolerantei la glucoza se observa atat la femeile sanatoase, cat si la cele cu factori de risc de diabet.

Frecventa aparitiei unui diabet dupa administrarea anticonceptionalelor este apreciata ca fiind intre 3,5-4%. De asemenea, contraceptivele pot intensifica un diabet preexistent sau pot deveni factor diabetogen, inducand aparitia formei clinice a bolii la femeile predispuse. Studii asupra contraceptivelor  au demonstrat cresterea nivelului de glucoza (glicemie crescuta) si scaderea  tolerantei la glucoza. Aceasta rezistenta la insulina determina la randul ei si alte boli, precum obezitatea, cardiopatia ischemica, dislipidemii.

3. Tromboflebita
Estrogenii pot altera productia de proteine de catre ficat; prin modificarea proteinelor hepatice, se modifica si proteinele raspunzatoare de coagularea sangelui. Apare astfel fie o stare de hipercoagulabilitate a sangelui cu cresterea riscului trombozelor, fie aparitia complicatiilor hemoragice. Aceste efecte depind de doza de estrogen, dar este importanta si doza si tipul de progesteron folosit. Dupa ani de zile de administrare, pilulele pot favoriza tromboflebita, doua treimi din cazuri avand aceasta cauza.

4. Osteoporoza si fracturi
Contraceptia orala actioneaza asupra densitatii oaselor, au descoperit cercetatorii, mai ales in cazul femeilor tinere. Cele mai expuse sunt femeile care iau anticonceptionale mai mult de doi ani si cele ale caror pilule au doze mici de estrogen, spun cercetatorii americani.

S-a descoperit ca anticonceptionalele micsoreaza cu 5% densitatea din oase, ceea ce dupa menopauza se traduce prin osteoporoza si un risc dublat de fracturi. In cadrul studiului au participat 606 voluntare cu varste cuprinse intre 14 si 30 de ani. Potrivit cercetatorilor, femeile care luau anticonceptionale aveau densitatea in coloana vertebrala mai mica cu 5,9% decat cele care nu le foloseau, in cazul celorlalte oase densitatea fiind cu 2,3% mai mica. Cele mai expuse sunt femeile cu varsta cuprinsa intre 19 si 30 de ani, mai arata studiul.

5. Cancer de san si col uterin
Pilulele contraceptive sunt compuse din estrogeni si/sau progesteroni sintetici. Experimentele au aratat ca acesti hormoni fac ca celulele sanului femeilor sa se divida mai rapid, ceea ce le face sa fie afectate mai usor de carcinogeni - agentii care cauzeaza cancerul.18 din 20 de studii realizate, incepand cu 1980, privind legatura dintre pilula contraceptiva si cancerul de san au aratat ca femeile care iau anticonceptionale au un risc mai mare de a face cancer mamar decat cele care nu iau.

O analiza a cercetarilor facute in ultimii 20 de ani a aratat ca femeile care utilizau pilula de 4 ani sau mai mult, inainte de prima lor sarcina dusa la termen,  aveau un risc crescut cu 72% de a dezvolta cancer mamar. Dupa varsta de 25 de ani, pilula creste cel putin cu 4 % riscul de cancer la san.

Studiul The Lancet, realizat pe un esantion de 52.000 de femei arata ca riscul de a dezvolta cancer de col uterin creste direct proportional cu durata in care o femeie foloseste pilulele.

6. Gingivita
Medicii stomatologi sustin ca anticonceptionalele sensibilizeaza gingia. Potrivit expertilor, odata neglijate, problemele gingiei sunt agravate si din cauza acestor pastile. "Alaturi de antidepresive si unele medicamente pentru boli cardiovasculare, anticonceptionalele pot duce la aparitia gingivitei. Substantele continute de aceste medicamente provoaca modificari circulatorii ale tesutului de sustinere a dintilor", sustine dr. Lucian Fatu, medic stomatolog, in Gandul.

Pentru a preveni aceasta afectiune, specialistul recomanda femeilor care folosesc pilulele ca metoda de contraceptie sa isi monitorizeze in permanenta gingiile. "In cazul in care acestea se inrosesc sau sangereaza, pacienta trebuie sa se prezinte la medicul specialist pentru a preveni agravarea bolii", spune dr. Fatu.

Efectele anticonceptionalelor asupra sexului 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pilula contraceptiva hormoni diabet tromboflebita gingivita
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1650 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020945 (s)