News Flash:

7 animele care provoaca alergii

10 Octombrie 2011
2589 Vizualizari | 0 Comentarii

Alergiile la animale, in special la cele de companie, sunt destul de frecvente si pot sa apara nu doar la cele cu blana, ci si la cele cu pene. Iar aceste alergii se deosebesc de cele alimentare prin faptul ca intre animal si om se creeaza o legatura emotionala atat de puternica, incat unele persoane prefera sa se confrunte cu alergia decat sa renunte la animalul preferat. Iata cateva animale care provoaca frecvent alergii, conform Everyday Health:

1. Pisicile
Atunci cand acestea se curata, imprastie o proteina cu potential alergenic din saliva lor, precum si particule de piele moarta. Iar la persoanele sensibile, aceste doua elemente care circula prin aer si pot ajunge in plamani pot declansa o alergie care se manifesta de obicei prin lacrimare, secretii nazale, si, in cazuri severe, probleme de respiratie. De asemenea, medicii avertizeaza ca unele persoane tolereaza usor alergia mai multi ani si abia apoi aceasta devine mai severa. 

2. Cainii
Spre deosebire de pisici, nu toti cainii produc acelasi alergen. Unele rase, cele ale caror reprezentanti nu naparlesc foarte mult, sunt mai indicate pentru persoanele alergice, producand si mai putin tesut epidermic mort. Ciobanescul german, rasele de caini de vanatoare si cockerul spaniel naparlesc foarte mult si se numara printre cei mai periculosi caini pentru persoanele care sunt alergice. 

Daca faci baie cainelui saptamanal vei reduce din alergeni, dar ai grija si la samponul cu care il speli - cele speciale pentru caini pot contine insecticid de purici, un potential alergen. 

In ceea ce priveste puii de caini, legat de care numeroase persoane au remarcat ca au mai multe probleme de alergie, comparativ cu cainii maturi, s-ar putea ca factorul declansator sa fie acei "pupici" cu care catelusii isi "acopera" stapanii, si prin care imprastie saliva. 

3. Caii
Alergiile la cai sunt, conform unor specialisti, urmatoarele dupa cele provocate de caini si pisici. Multi jochei spre exemplu au astfel de alergii, iar fara ajutor din partea unui medic ar fi nevoiti sa isi aleaga alte cariere. 

Simptomele sunt declansate de alergenii din pielea cailor, astfel ca tesalarea acestora poate fi deosebit de iritanta. Inhalarea alergenilor de la cai poate cauza secretii nazale si mancarimi la nivelul ochilor, iar contactul direct cu acestia poate provoca iritatii pe piele. Vacile, porcii si alte animale de ferma pot declansa de asemenea alergii. 

4. Porcusorii de Guineea, hamsterii
Acestia sunt mai putin populari ca animale de companie, dar pot si ei sa provoace alergii. Anumiteproteine alergene din urina acestora ajung in aer dupa ce lichidul se usuca, putand fi astfel inhalate de catre oameni cand stau in preajma custii. De asemenea, si rumegusul de la aceste animale sau mancarea lor pot provoca alergii. 

5. Iepurii
Acestia au cam acelasi ritual de curatare pe care il au si pisicile, astfel ca blana lor poate fi acoperita cu proteine alergene din saliva lor. Potrivit medicilor, este de preferat sa iti faci un test pentru a descoperi exact factorul declansator al alergiei (ar putea fi spre exemplu acarienii din rumegus si nu iepurii in sine). 

6. Pasarile
Penele si excrementele sunt doua dintre cauzele concrete ale alergiilor provocate de pasari. De fiecare data cand aceste animale se curata sau se scutura imprastie particule care pot declansa simptomele unei alergii. Persoanele cu o astfel de problema sunt nevoite adesea sa evite si pernele facute din puf de pasare. 

7. Soarecii si sobolanii de laborator
Oamenii de stiinta care lucreaza cu rozatoare de laborator sau persoanele care au grija de ele pot face alergii la acestea, simptomele putand fi declansate de urme de urina, piele moarta sau blana. Unele persoane sunt nevoite chiar sa isi schimbe locul de munca din cauza alergiei la soareci si sobolani de laborator

Prin excludere, cel mai sigur animal de companie in ceea priveste alergiile ramane pestele de acvariu, dar si cu acesta trebuie sa ai grija deoarece, daca acvariul provoaca prea multa umiditate, se creeaza conditii favorabile pentru mucegai si acarieni, care, de asemenea, pot cauza alergii. 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pisicile cainii caii iepurii pasarile
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1717 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022701 (s)