News Flash:

6 remedii naturiste anti-cancer mai putin stiute

20 Martie 2011
7890 Vizualizari | 0 Comentarii

Cimisir (Buxus sempervirens)
Este o planta ornamental, folosita ca gard viu. Frunzele sale contin un alcaloid, buxenina G2, care are o puternica actiune inhibitoare asupra celulelor canceroase. Se recolteaza prin taiere trei sute de grame din varfurile fragede de la cimisir (crengutele cu frunze), si cata vreme sunt proaspete, se taie foarte marunt, ca varza pentru salata.

Se pune la macerat in doi litri de alcool de 30-40 de grade, intr-un borcan ermetic inchis, vreme de 7 zile. Dupa aceasta perioada, se filtreaza amestecul prin tifon, iar preparatul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. La inceput, in primele 5-7 zile, se ia cate o lingurita de trei ori pe zi, inaintea meselor principale. Apoi, se administreaza vreme de doua luni, cate o lingura din acest extract, diluata in jumatate de pahar de apa, inainte de masa, de 3 ori pe zi.

Gustul este neplacut, insa efectele sunt exceptionale. Acest preparat nu numai ca actioneaza pe termen lung ca inhibitor al dezvoltarii formatiunilor maligne, dar confera si o stare imediata (la cateva ore dupa administrare) de bine pacientului bolnav de cancer. Cu acest remediu se trateaza cancerul de piele, cancerul de vezica urinara si de rinichi, cancerul de colon

Norocel (Sedum telephium)
Este o planta de gradina, cu valente ornamentale, de la care se folosesc frunzele si radacinile. Se scot radacinile plantei din pamant, se spala foarte bine, se piseaza si se pun intr-un borcan de culoare alba, pana se umple pe jumatate, turnandu-se deasupra alcool alimentar de 30-40 de grade, apoi se pune capacul. Se lasa borcanul 10 zile la soare, inchis ermetic, agitandu-se zilnic pentru o mai buna extragere a principiilor active. Dupa aceasta perioada, lichidul se filtreaza, iar din preparatul obtinut se ia cate o lingura inainte de fiecare masa, adica dimineata, la pranz si seara. Este un preparat recomandat pentru orice tip de cancer.

5 remedii naturiste anti-cancer  

Morcov
Ai nevoie de 125 de foi de patlagina, 1 kg de miere naturala, 1 kg de morcovi rasi si 3 litri de apa distilata. Fierbe morcovul si patlagina la un loc in cei 3 litri de apa distilata pana ce ramane 1 litru de lichid. Adauga mierea si fierbe din nou pana ajungi la 1 litru.

Din acest preparat, ia cate o lingurita dimineata, pe stomacul gol. In timpul curei (doua luni), exclude din alimentatie mezelurile, carnea de porc, zaharul, otetul si painea alba. In schimb, bea zilnic 1 litru de suc de sfecla rosie combinata cu mere padurete. Dupa doua luni, faci pauza o luna si apoi reiei. Este un tratament fitoterapeutic complex, fiind recomandat in orice forma de cancer.

13 mituri despre cancer 

Limba-boului (Anchusa officinalis) 
Este o planta care, administrata intern, impiedica proliferarea diferitelor forme de cancer, impiedica sclerozarea tesuturilor si aparitia uzurii premature a organismului. Se recolteaza un kilogram si jumatate de planta intreaga (radacina, tulpina, frunze si flori) si, cat este proaspata, se indeparteaza partile uscate, se spala radacinile, apoi se da prin masina de tocat. Peste aceasta cantitate de planta se adauga 3 litri de vin rosu natural si 2,2 kilograme de miere de salcam, dupa care intreaga combinatie se amesteca foarte bine cu o lingura de lemn.

Se lasa 5-7 zile la macerat intr-un recipient bine acoperit, asezat intr-un loc intunecos, dupa care se filtreaza. Tratamentul se face astfel: in primele cinci zile se ia o lingurita de preparat cu doua ore inainte de fiecare masa, de 3 ori pe zi. Dupa aceste cinci zile se ia tot cate o lingurita, dar cu o ora inainte de masa, continuandu-se astfel tratamentul, vreme de doua luni de zile.

Coada-calului (Equisetum arvense)
Se pune o lingurita de planta maruntita in 250 ml de apa clocotita. Acopera 15 minute, apoi strecoara. Consuma trei cani pe zi sau foloseste in diferite combinatii. Poti lua si sub forma de praf (se macina fin, din plante uscate, cu ajutorul rasnitei de cafea) - pune sub limba pentru 5 minute, apoi inghite cu putina apa. Ia de trei ori pe zi, cu 15 minute inaintea meselor principale.

Este planta cel mai frecvent indicata in tratamentul naturist al cancerelor, pentru faptul ca ajuta la remineralizarea organismului si este poate una dintre cele mai utile in curatarea organismului de toxine.

Ulmul (Ulmus)
Se foloseste scoarta culeasa de pe ramurile tinere, care au ca semn distinctiv faptul ca frunza se afla la baza, langa petiol, asimetrica. Aceasta scoarta are efecte detoxifiante si depurative foarte puternice, fiind utila intr-o serie de boli de uzura, cum ar fi reumatismul, guta, sclerozarea vaselor de sange. De asemenea, scoarta de ulm este eficienta in tratamentul leucemiei, boala pentru care medicina moderna are prea putine leacuri.

Se taie ramurile tinere, cu o grosime de maximum un deget, dupa care se curata de coaja cu ajutorul unui cutit (cel mai usor se face aceasta operatiune primavara, cand scoarta nu adera foarte puternic pe tulpina). Coaja astfel obtinuta se usuca si apoi se face din ea un decoct. Se iau 2-3 lingurite de scoarta uscata maruntita si se pun de seara pana dimineata intr-un pahar (200 ml) de apa si se lasa sa macereze pana dimineata, cand se strecoara. Se pune deoparte maceratul obtinut, iar planta ramasa se fierbe in alte doua pahare de apa, vreme de 10 minute, dupa care se lasa la racit si se filtreaza.

In final, se combina cele doua preparate, iar extractul se bea pe parcursul unei zile.Tratamentul are cele mai bune efecte daca preparatul se administreaza dimineata, in fiecare zi, vreme de minimum doua luni.

"Sangele lui Isus", antioxidantul care invinge cancerul  
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cimisir alcaloid buxenina g2 norocel morcov limba-boului coada-calului
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1794 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021376 (s)