News Flash:

6 metode chirurgicale in tratamentul cervicitei

29 Septembrie 2011
8206 Vizualizari | 0 Comentarii

Colul uterin este portiunea inferioara a uterului, de forma unui cilindru de aproximativ 3 cm si care prezinta un canal - canalul cervical. Desi la prima vedere pare ca este o continuare a vaginului sau a uterului, colul este de fapt un organ separat, in sensul ca are tesuturi, roluri, secretii si patologii diferite de cele vaginale sau uterine.

Tesutul epitelial care acopera endocolul (partea interioara a canalului) are capacitatea de a secreta un mucus special care impiedica transmiterea infectiilor vaginale in uter sau migrarea spermatozoizilor in uter.

Cervicita este inflamatia unei zone din col sau a intregului col si are mai multe cauze. Inflamatia poate fi acuta, determinata de exemplu de factori mecanici (contactul sexual mai violent sau cu prezervative la care femeia este sensibila) sau de factori infectiosi. Cervicita poate fi cauzata de:

- infectia cu Chlamydia trachomatis;
- infectia cu Tricomonas vaginalis;
- asocierea Tricomonas cu Candida (adesea tricomonaza se asociaza cu Candida pentru ca Tricomonas determina un mediu acid in care cel mai bine se dezvolta Candida);
- Neisseria gonorrheae (gonococul);
- Herpex simplex (herpesul genital);
- virusul Papilloma uman;
- sifilis;
- HIV;
- mycoplasma.

9 semne ale cervicitei 

Tratamentul cervicitei
Depinde de cauze. Daca este vorba despre o infectie depistata in faza acuta, aceasta trebuie tratata prima. In urma vindecarii acesteia se poate remite si leziunea de pe col. Pentru ca multe dintre infectiile care cauzeaza cervicita sunt transmisibile sexual, trebuie tratat si partenerul.

Tratamentul medicamentos se face cu ovule locale destinate vindecarii infectiei si daca este cazul se recomanda si tratamentul oral. Este posibil ca in urma vindecarii infectiei sa nu fie vindecata total si leziunea cervicita. De aceea, sunt necesare noi investigatii la un anumit interval - indicat de medic - dupa terminarea tratamentului. Daca rana persista se impune tratamentul chirurgical.

Metode chirurgicale in tratamentul cervicitei
Inainte de interventia chirurgicala, medicul trebuie sa se asigure ca pacienta nu are o anexita (inflamatia anexelor), o parametrita (inflamatia zonelor laterale ale uterului), o inflamatie acuta a colului. Operatia se face in primele zile de la terminarea menstruatiei pentru a da timp colului sa se vindece pana la urmatoarea menstruatie. Dupa interventie se recomanda tratament antiinfectios. Iata cateva metode chirurgicale utilizate:

1. Electrocauterizarea
Se efectueaza in general cu un bisturiu electric. Daca cervicita nu are un risc de cancerizare, daca se executa bine cauterizarea, ea este eficienta. Electrocauterizarea este interzisa in situatiile in care leziunea colului este o leziune precanceroasa.

2. Crioterapia
Reprezinta indepartarea tesutului patologic de la nivelul colului prin inghetare. Se folosesc dioxid de carbon, nitrogen sau freon in stare lichida si tesutul este distrus la o adancime de 1-3 mm.

3. Terapia cu laser
Consta in vaporizarea controlata a celulelor patogene, astfel nu se mai face local necroza si are mult mai putine efecte adverse. Nu se recomanda pentru orice caz.

4. Electrorezectia
Excizia tesutului cu ansa diatermica este o metoda care are la baza tot curentul electric, insa se poate efectua si biopsia pe zona indepartata.

5. Conizatia
Este o interventie prin care un fragment din colul uterin este excizat. Este indicata leziunilor vechi, displazice sau recidivante.

6. Amputatia de col
Este o interventie radicala si se recomanda doar in cazul displaziilor asociate cu hipertrofia colului (risc canceros foarte mare sau cancer incipient).


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

colul uterin cervicita tratamentul cervicitei electrocauterizarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1542 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021255 (s)