News Flash:

6 beneficii ale consumului regulat de naut dovedite stiintific

20 Noiembrie 2016
1469 Vizualizari | 0 Comentarii
Denumit si fasole garbanzo, nautul isi are originea in Orientul Mijlociu. Face parte din clasa leguminoaselor si este extrem de benefic organismului, fiind recomandat mai ales datorita continutului de fibre. Mai multe studii au aratat ca un consum regulat de naut combate riscul de osteoporoza, cancer la san si diabet de tip II. Dar beneficiile aduse de acest aliment nu se opresc aici. Iata si alte motive pentru care nautul trebuie sa faca parte din dieta ta:

Combate anemia
Daca aveti anemie, un consum regulat de naut va va ajuta sa invingeti aceasta afectiune si sa aveti energia necesara, fiind o sursa de fier. Fierul este si o componenta fundamentala a hemoglobinei, care transporta oxigenul de la plamani catre celulele corpului si este o parte din sistemele enzimatice cheie pentru productia energiei si metabolismului. Deficienta de fier se manifesta prin instalarea anemiei.

Printre simptomele anemiei regasim: oboseala, slabirea organismului, tenul palid, batai neregulate ale inimii, ameteala, respiratiei dereglata. 100 g de naut contin 2,89 mg de fier. Nu uita ca pentru o mai buna absorbtie a fierului trebuie sa consumi si vitamina C, pe care si nautul o contine.

Confera satietate si ajuta in curele de slabire
Deoarece contine proteine, magneziu, fier, potasiu, mangan, zinc, fosfor, seleniu, calciu, vitamina C, vitamine de tip B si fibre, nautul controleaza pofta de mancare si mentine o stare de satietate pe termen lung, motiv pentru care este recomandat si in curele de slabire.

Un studiu din martie 2009, publicat in "Journal of Medical Food" arata ca subiectii care au consumat leguminoase zilnic au reusit sa slabeasca pana la 4 kg in 8 saptamani, depasind rezultatele celor care tineau o dieta stricta din punct de vedere caloric.

Consumul de naut are proprietati terapeutice uimitoare

Curata intestinele
Una dintre cele mai neplacute afectiuni este constipatia, care poate fi combatuta usor consumand multe lichide si fibre. Nautul e bogat in fibre insolubile, ce ajuta la combaterea constipatiei, curatarea intestinelor de toxine.

Scade riscul cancerului de colon
65-75% din continutul de fibre din naut sunt insolubile, iar acest tip de fibre raman nedigerate pana cand ajung in ultimul segment al intestinului gros (colon).

Studiile recente au aratat ca fibrele din naut pot fi metabolizate de bacteriile din colon pentru a produce cantitati relativ ridicate de acizi grasi cu catena scurta, inclusiv acid acetic, propionic si butiric. Acesti acizi grasi ofera combustibil celulelor care alcatuiesc peretele intestinal, mentinandu-le sanatatea. Iar asta face ca nautul sa fie bun pentru preventia problemelor de colon, inclusiv cancerul de colon.

9 motive pentru a manca in fiecare saptamana naut

Contine proteine
Daca tineti o dieta vegetariana, nu trebuie sa va faceti griji pentru deficitul de proteine, nautul contine suficiente cat sa va mentina in forma. In 100 g naut fiert sunt 163 de calorii si 12 g proteine. Combinat cu orez, nautul va asigura proteina completa, ceea ce inseamna ca suplineste cu succes carnea.

Regleaza colesterolul si combate bolile de inima
Consumul ridicat de naut poate scadea colesterolul rau (LDL) si colesterolul total. Alimentul contine cantitati semnificative de folati si magneziu. Folatii scad nivelurile aminoacidului homocisteina si intaresc vasele de sange. Studiile au aratat ca nautul scade riscul atacului de cord.

fasole garbanzo nautul fibre curata intestinele contine proteine
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1563 (s) | 34 queries | Mysql time :0.025212 (s)