News Flash:

5 malformatii vasculare cerebrale

30 Septembrie 2011
6132 Vizualizari | 1 Comentarii

Malformatiile vasculare cerebrale sunt leziuni congenitale rezultate dintr-o embriogeneza anormala, care au potential de a deveni simptomatice prin ruperea lor sau prin crestere, de obicei la varste mai tinere decat anevrismele. Aproximativ 5% din hemoragiile intraparenchimatoase sunt determinate de ruptura unei malformatii vasculare. Iata cateva tipuri de malformatii vasculare:

1. Malformatiile arteriovenoase
Sunt malformatii congenitale constituite din conglomerate de vase anormale cu structura fie arteriala, fie venoasa iar altele fara o structura bine definita, aparand doar ca niste canale dilatate. Prin aceste canale se stabileste un sunt anormal cu flux crescut de sange, care insa nu mai trece prin patul capilar, ci direct din artere in vene.

Acest sistem cu flux crescut si tensiune crescuta favorizeaza alungirea progresiva a canalelor vasculare si tendinta lor de a se rupe brusc provocand accidente hemoragice.

Malformatiile arteiovenoase sunt cele mai frecvente malformatii si cu usoara prevalenta la sexul masculine. Hemoragiile apar la aproximativ 50% din cazuri si se produc mai ales la varste intre 20 si 30 de ani. Mai frecvent se rupe segmentul venos al malformatiei, de aceea hemoragia poate fi mai putin intensa decat prin ruperea segmentului arterial.

2. Malformatii vasculare criptice
Sunt malformatii care scapa examinarii angiografice, dar au fost identificate la necropsii in hemoragia cerebrala de cauza neprecizata, la tineri de varste de la 20 pana la 40 de ani. Sunt leziuni mici si in general corespund unor malformatii arteiovenoase sau unor angioame cavernoase. Pot ramane asimptomatice si sunt descoperite incidental la necropsii, dar se sugereaza si faptul ca sunt prezente in hemoragia de cauza neexplicata, insa distruse in focarul hemoragic.

Sunt denumite si malformatii vasculare angiografic oculte deoarece scapa acestei investigatii fie datorita dimensiunilor mici, fie datorita compresiunii exercitate asupra lor de catre hemoragie. Diagnosticul acestor malformatii a fost facilitat de introducerea tomografiei computerizate, la care uneori se vad depozite calcificate adiacente focarului hemoragic.

3. Hemangiomul cavernos
Este o malformatie vasculara (congenitala) care consta dintr-o aglomerare de vase capilare nou formate, a carei frecventa a fost subestimata inainte de introducerea CT si IRM.   Localizarea este preponderent supratentoriala, cel mai frecvent in lobul temporal.

Apare la pacientii tineri in decada a III-a si a IV-a de viata, cu usoara preponderenta la sexul feminin. In general sunt de dimensiuni mici, intre 1mm si 3-4 cm. Leziunea este de obicei unica, dar s-au semnalat si leziuni multiple. La nivel cerebelos se manifesta cel mai frecvent prin sangerare. Micile hemoragii pot avea caracter recurent pe perioade de saptamani sau luni, iar semnele neurologice progresive pot sugera o tumora cerebeloasa.

4. Angiomul venos
Este o tumora benigna formata prin largirea vaselor sangvine, este mai rar intalnit in clinica, fiind gasit la examinarile necropsice. Este situat predominant supratentorial in lobul frontal si subtentorial in cerebel. Potentialul de sangerare in cerebel este mult crescut cand se asociaza cu angiomul cavernos.  

5. Telangiectazia
Reprezinta dilatarea capilarelor, are cel mai scazut potential de sangerare. Se gaseste in cerebel, bulb si punte si poate coexista cu angiomul cavernos. Telangiectaziile congenitale constituie un simptom al unei afectiuni ereditare complexe: sindromul Rendu-Osler.  

Simptome
Semnele si simptomele cele mai des intalnite in cadrul malformatiilor vasculare sunt cefaleea moderata, crizele epileptice si semnele asociate rupturii. In jumatate din cazuri, malformatiile arteriovenoase se manifesta prin hemoragie intracerebrala, in special intraparenchimatoasa, putand fi mica sau masiva (ducand la exitus). In general, hematomul se resoarbe in 6-8 saptamani.

In cazul malformatiilor arteiovenoase ale sistemului artera carotida-artera cerebrala medie se poate decela un suflu sistolic si diastolic cu focar de ascultatie la nivelul fruntii, ochiului sau gatului.

Tratamentul malformatiilor vasculare 
Interventia chirurgicala este salvatoare in cazul hematoamelor mari care ameninta viata pacientului. Se are in vedere si tratamentul medicamentos al hipertensiunii arteriale care poate produce noi resangerari. Rezultate bune se obtin si cu tratamentul anticomitial.

Tratamentul chirurgical al malformatiilor nerupte are ca scop rezectia totala a leziunii atunci cand este posibil. Interventiile mai frecvente care se practica sunt excizia chirurgicala, obliterarea radiologica interventionala, radioterapia.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

malformatiile arteriovenoase hemangiomul cavernos angiomul venos
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Natalia  | #320
Mai Robin, de la cele mai mici amanunte care par eianmneficstive, si pana la cele mai mari, noi suntem un popor de hoti, de smenari, de.. toate cele rele.Nu avem nici un simt al raspunderii fata de un avut sau fata de o proprietate, cand ai auzit ultima data ca angajatii sa plateasca daunele facute de ei?Nu se mai intampla, asa ceva nu s-a mai intamplat din comunism cand te puneau sa platesti si ultimul surub daca stricai ceva, acum nu mai exista, institutiile de stat parca sunt pe proprietatea lor, strica, cumpara, la discretie, nimeni nu raspunde, jongleaza cu resursele de parca ar fi buzunarul lor sau le-ar fi lasat tata-su mostenire. Sunt o groaza de nimicuri de genul care sar in ochi si nu se ia nici o masura, e ceva normal.Daca nici macar atat nu mai e asa va fi mereu. Si normal ca va fi care pe care poate pacali, alta cale nu e
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1526 (s) | 34 queries | Mysql time :0.023427 (s)