News Flash:

13 ceaiuri de plante. Beneficii si riscuri

13 Aprilie 2012
18431 Vizualizari | 0 Comentarii

Aparent inofensive si uneori chiar benefice pentru sanatate, ceaiurile pot avea si efecte nocive daca sunt consumate in exces sau atunci de catre cine nu trebuie. Dincolo de efectele lor favorabil asupra sanatatii, este important de stiut ca majoritatea ceaiurilor contin taninuri (care interfera cu absorbtia fierului), oxalati (care favorizeaza aparitia litiazei cu oxalati de calciu), teofilina si teobromina (substante similare cofeinei care cresc frecventa cardiaca, tensiunea arteriala si tonusul sistemului nervos central, efecte care uneori pot fi daunatoare).

O atentie speciala trebuie sa acorde pacientii care iau anumite medicamente, deoarece unele plante pot influenta efectul acestora si concentratia lor in plasma. Iata beneficiile si riscurile unor ceaiuri:

1. Ceaiul verde
Binecunoscut pentru efectele sale benefice (reglare a tranzitului intestinal, scadere a riscului cardiovascular, ameliorare a profilului lipidic, prevenire a steatozei hepatice, antioxidant, diuretic), poate avea si efecte nocive asupra organismului. Astfel, ceaiul verde pare sa reduca densitatea minerala osoasa si este contraindicat persoanelor cu risc de osteoporoza.

In plus, datorita efectului tonicardiac puternic, trebuie consumat cu prudenta de catre persoanele cu afectiuni cardiovasculare. Deoarece stimuleaza secretia gastrica de acid clorhidric, este contraindicat si pacientilor cu gastrita sau boala ulceroasa. Gravidele si mamele care alapteaza au si ele interdictie de a consuma ceai verde.

2. Ceaiul de sunatoare
Este indicat in depresie, nervozitate, alcoolism, dar este contraindicat pacientilor cu ulcer gastric/duodenal deoarece interfera cu medicamentele antisecretorii din clasa inhibitorilor de pompa protonica, carora le anuleaza efectul. In plus, ceaiul de sunatoare poate produce fotosensibilizare (pielea devine mai sensibila la razele ultraviolete) si parestezii.

3. Ceaiul de menta
Folosit pentru combaterea diareei si a altor tulburari digestive, poate perturba flora saprofita de la nivelul stomacului. Datorita efectului stimulator asupra sistemului nervos central, poate da fenomene de dependenta.

4. Ceaiul de musetel
Este recomandat in tulburarile digestive (gastrita, ulcer, colita, colici intestinale), boli hepatice, arsuri si abcese dentare. Este contraindicat absolut in afectiunile oftalmologice (conjunctivite), contrar parerii generale ca este benefic datorita proprietatilor antiseptice.

5. Ceaiul de vasc
Consumat pentru efectul reglator asupra tensiunii arteriale si contractiei cordului, poate induce fenomene dispeptice (greata, varsaturi, dureri abdominale), crampe musculare sau probleme respiratorii.

6. Ceaiul negru
Folosit pentru efectul sau revigorant, psihostimulator, diuretic si tonicardiac, interfera cu absorbtia fierului datorita continutului in tanina. In plus, prezenta teofilinei (substanta similara cofeinei) poate duce la aparitia unor stari de agitatie, nervozitate, insomnie si chiar tulburari de ritm cardiac.

7. Ceaiul de urzica
Recomandat in anemie, alergie, acnee, edeme, seboree, matreata, afectiuni articulare, pentru detoxifiere si slabit, este contraindicat la persoanele cu tulburari electrolitice, gravide si lauze.

8. Ceaiul de matase de porumb
Este indicat in litiaza renala urica, dismenoree, infectii renourinare cronice, guta, afectiuni reumatismale, afectiuni edematoase; este contraindicat in litiaza renala calcica si in infectiile renourinare acute.

9. Ceaiul de ginseng
Considerat a fi un panaceu si folosit pentru cresterea imunitatii, reglarea glicemiei, imbunatatirea performantelor fizice si intelectuale, tratamentul disfunctiei erectile, este contraindicat persoanelor hipertensive, diabetice si astmatice.

10. Ceaiul de coada calului
Trebuie consumat cu prudenta de catre pacientii cu boli cardiovasculare sau renale.

11. Ceaiul de macese
Poate deteriora smaltul dentar, favorizeaza aparitia pietrelor la rinichi si accelereaza tranzitul intestinal.

12. Ceaiul de pelin
In doze mari, poate duce la tulburari psihice.

13. Ceaiul de coada soricelului
Poate cauza eruptii cutanate, ameteala, diaree si tromboflebita.

Sursa: Mymed


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ceaiul verde ceaiul negru
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1690 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014596 (s)