News Flash:

10 remedii naturiste pentru colita

13 August 2018
51492 Vizualizari | 0 Comentarii

Colita de fermentatie este o afectiune a tubului digestiv, cu localizare in prima portiune a intestinului gros (numita si colon ascendent). In mod normal, la nivelul colonului exista o flora de fermentatie care are rolul de a dizolva materiile ajunse in aceasta portiune a tubului digestiv si a le pregati pentru excretia lor prin procesul de defecatie. Pacientii cu colita de fermentatie acuza producerea unor scaune diareice decolorate, insotite de o emisie de gaze nefetide si de o reactie acida ce poate irita regiunea perianala. Iata cateva remedii naturiste pentru colita:

Ceaiul anticolitic. Este obtinut printr-o combinatie de flori de coada-soricelului si de musetel, iarba de menta, roinita, sunatoare si de talpa-gastei, fructe de fenicol si capsula de mac. Se va prepara o infuzie din 1-2 lingurite de amestec de plante care se pun intr-un vas si peste care se toarna 200 ml apa clocotita. Se acopera 20 minute, se strecoara si se beau 2-3 cani pe zi, cu inghitituri mici. Acest ceai calmeaza spasmele intestinale, este sedativ, calmeaza durerile de burta, linisteste colicile biliare, ajuta la producerea si eliberarea bilei pentru o digestie mai buna si are actiune antidiareica. Toate aceste actiuni indica acest ceai in terapia enterocolitelor, colicilor abdominale, tulburarilor digestive, ulcerului gastro-dodenal si dischineziilor biliare. Se mai poate prepara si un decoct, punand intr-un vas 10 g de amestec de plante peste care se toarna 1000 ml apa rece. Se fierbe pana cand scade la jumatate, se acopera 15 minute, se strecoara si se bea cantitatea intr-o zi in 3 prize, inainte de mese.

Polenul si pastura. Sunt foarte utile in tratarea afectiunilor digestive si intestinale de tipul colitelor. Se vor consuma zilnic 2 lingurite de polen sau 10 pastile de pastura, vindecarea aparand in 30-40 de zile de tratament. Salata verde. Se va consuma minim 150 g de salata pe stomacul gol, inainte de fiecare masa. Salata se va asezona numai cu ingrediente naturale (ulei de floarea-soarelui sau de masline, otet natural de mere sau suc de lamaie proaspat stors) si se va consuma in maxim 15 minute de la preparare pentru a evita deteriorarea principiilor sale active.

Tinctura de angelica si pelin. In colita de fermentatie si in gastrita hipoacida se poate folosi o combinatie in proportii egale de tincturi de angelica si pelin. Se administreaza cate 1-2 lingurite din combinatie de tincturi, dizolvate intr-un pahar cu apa, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Ceaiul de napraznic. Pentru efecte rapide in tratarea colitei de fermentatie si a diareei se foloseste ceaiul de napraznic. Puneti la inmuiat o mana de frunze si flori uscate de planta intr-o cana de apa (atentie! nu folositi apa de la robinet ci doar apa plata sau de izvor) si lasati de seara pana dimineata. A doua zi se filtreaza maceratul obtinut, iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa. Lasati la racit 30 de minute, filtrati infuzia si apoi combinati infuzia cu maceratul obtinut initial. Se beau 3-4 cani din acest ceai pe zi, pe stomacul gol, inghititura cu inghititura. Graul fiert. Fierbeti 500 g de boabe de grau in 4 litri de apa, timp de 2 ore, pana ce lichidul scade si boabele se inmoaie. Puneti graul la frigider in cutii de plastic. Se consuma 100 g pe zi, indiferent la ce ora.

Tinctura de captalan.Pentru colita de fermentatie se iau 3 lingurite cu tinctura de captalan (brusture dulce) pe zi, cu o jumatate de ora inainte de a manca. Puneti intr-un borcan cu capac jumatate de pahar cu pulbere de radacina de planta, 2 pahare cu spirt alb alimentar si jumatate de pahar cu apa. Lasati la macerat 2 saptamani in borcanul inchis, apoi filtrati prin tifon. Pulbere de afine uscate. Este un leac care actioneaza fara gres in enterocolita de fermentatie si diaree. Se va lua o lingurita rasa din 2 in 2 ore in cazurile acute. Amestec fiert din plante. Pentru combaterea colitei se bea o fiertura preparata din 1 lingurita din plante uscate si maruntite de salvie, tintaura si musetel puse la 200 ml apa clocotita si fierte pentru cateva minute. Se bea cate 1 lingura de fiertura la 2 ore, de 7-8 ori pe zi, urmand ca dupa 2-3 luni aceasta doza sa se micsoreze. Mararul. Substantele aromate pe care le contine impiedica bacteriile sa se dezvolte in intestin. De aceea, mararul se poate folosi in salate sau pentru condimentarea mancarurilor. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

remedii ceai anticolitic polen pastura
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1455 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021032 (s)