News Flash:

Agresiuni alimentare

10 Decembrie 2010
4090 Vizualizari | 0 Comentarii
Agresiuni alimentare
Alimentatia sanatoasa presupune un echilibru al deprinderilor igieno-alimentare; orice depasire a unor limite impuse de toleranta digestiva se transforma intr-o agresiune alimentara, care determina din partea organismului reactii functionale si anatomice reversibile, daca agresiunea inceteaza, sau daca nu, se constitue in disfunctionalitati de lunga durata sau permanente.

Din punct de vedere al tipului de agresiune alimentara se disting:
- agresiunea prin nerespectarea fiziologiei digestive;
- agresiunea mecanica;
- agresiunea termica;
- agresiunea chimica;
- agresiunea osmolara;
- agresiunea prin aditivi si contaminanti alimentari.

Agresiuni alimentare prin nerespectarea fiziologiei digestive:
- Excesele alimentare;
- Dezechilibrul ratiei alimentare;
- Nerespectarea bioritmului alimentar;
- Modificarea brusca a deprinderilor alimentare.

Excesele alimentare

Se produc de obicei in conditiile unor momente accidentale, produse cu ocazia unor mese festive sau mese compensatorii, dupa perioade de restrictii alimentare prelungite; ele presupun o agresiune alimentara din punct de vedere al volumului si cantitatii alimentelor ingerate si nu in ceea ce priveste continutul alimentului. Se produce o suprasolicitate a tractului digestiv superior, cu consecinte subiective (dureri abdominale, senzatie de plenitudine gastrica, greturi, varsaturi, intoleranta pana la aversiune fata de alimente), si obiective (distensie epigastrica, clapotaj).

Astfel se pot produce gastritele acute, sindromul Mallory-Weiss. Dezechilibrul ratiei alimentare. O alimentatie dezechilibrata din punct de vedere al principiilor alimentare constitue de asemenea o agresiune asupra organismului in general si asupra tractului digestiv in special.

- Consumul exagerat de dulciuri: gem, dulceata, miere, fructe dulci, poate genera, in special la copii, scaune diareice produse de un proces de fermentatie;
- Sindromul diareic la guma de mestecat, determinat de ingestia unor cantitati mari de produse indulcite cu sorbital, care stimuleaza activitatea motorie a intestinului. Pot apare pana la 12-50 scaune pe zi, flatulenta, simptome ce dispar dupa intreruperea consumului;
- Consumul unor cantitati crescute de vegetale, ce contin peste 40 grame de fibre alimentare, atat solubile(gume, pectine, mucilagii) cat si cele insolubile (celuloza, hemiceluloza, lignina), determina o pierdere, prin scaderea absorbtiei, de calciu, fier, magneziu, zinc; de asemenea apare balonarea, crampe abdominale diaree, cu scaune pastoase;
- Consumul crescut de lichide determina disconfort epigastric, scaune diareice;
- Consumul exagerat de lipide, in special grasimi saturate in exces fata de cele nesaturate, conduce la: ateroscleroza, dislipidemie, diabet zaharat, obezitate;
- Consumul exagerat de alcool duce la instalarea de afectiuni multiple; - Ratia hiperproteica poate duce la alterare a functiei renale, a metabolismului purinic. Nerespectarea bioritmului alimentar;
- Aparatul digestiv ramane fundamental conditionat de ritmul alimentatiei. Toate functiile tractului digestiv, variatiile motorii si secretarii ale stomacului, intestinului, cailor biliare si pancreasului sunt conditionate reflex de un ritm alimentar rezultat prin educatie si deprinderi;
- Organul cu cea mai mare conditionare este stomacul, care prezinta alternanta episoadelor secretorii cu aparitia clorhidriei si a undelor peristaltice, in momentul meselor, cu episoade de "repaus secretor interdigestiv" cu aclorhidrie bazala. Nerespectarea unui ritm alimentar, determina la un bolnav cu ulcer secretie clorhidrica permanenta.

De aceea se impune la acesti pacienti portionarea alimentelor in prize mici si pe mai multe mese - 5 mese/zi; Nerespectarea ritmului meselor Poate sta si la originea unor afectiuni precum obezitatea. Astfel consumul a 25% - 50% din energia ingerata in perioada cuprinsa intre masa de seara si dimineata - sindromul night -eating - este des intalnit la obezi, fiind corelat si cu tulburarile de somn - somnolenta diurna si insomnie nocturna.Se mai descrie sindromul binge- eating, care se caracterizeaza prin episoade necontrolate de foame, in special seara.Tot aici se descriu accesele de foame exagerata cu consumul unor cantitati mari de alimente in timp scurt, "foamea de dulciuri" insotita de starea de nervozitate sau consumul de bomboane, fursecuri, prajituri interprandial Modificarea brusca a deprinderilor alimentare. - Presupune cresterea cantitativa, brusca, a ratiei alimentare, fara a avea timpul necesar unui proces de adaptare. Rezultatul este o suprasolicitare gastrica, intestinala si pancreatica cu tulburari dispeptice si diareice; - Deseori aceste tulburari se produce pe fondul unor schimbari radicale in modul de viatace asociaza de obicei si factorul stres psihic; -

Astfel se descriu:diareea estivala neinfectioasa (de fructe sau legume), diareea calatorilor, dispepsile emigrantilor, dispepsiile noilor studenti .

Agresiuni alimentare mecanice
- Alimentele insasi, pot constitui agresiuni mecanice, atunci cand nu sunt suficient pregatite culinar sau nu sunt suficient supuse procesului de masticatie;
- Fragmentele voluminoase persista timp mai indelungat, prelungesc digestia gastrica dand senzatia de satietate. Evacuarea lor se produce sub unde propulsive puternice, percepute ca o senzatie dureroaasa;
- Tahifagia si masticatia incopleta, datorata unor afectiuni bucodentare: edentatie, proteze vicioase, leziuni inflamatorii si dureroase, constitue factori agresivi;
- Fitobezoarii sunt mase vegetale in lumenul gastric, produse de un consum excesiv de vegetale cu continut crescut de celuloza si lignina, insuficient pregatite culinar.

Pot induce balonare, flatulenta, scaune diareice, valvulus intestinal, exulceratii si hemoragii gastrice, gastrita flegmonoasa, carcinogeneza gastrica; - Daca la inceput se acorda o importanta deosebita regimurilor vegetale, considerandu-se de exemplu de catre scolile medicale ca vegetarianismul intretine "sanatatea si virtutea" in timp ce consumul de carne " stimuleaza pasiunile" ulterior locul regimului vegetarian a fost reconsiderat, fibrele vegetale fiind unul din componentii alimentatiei echilibrate, alaturi insa de celelalte principii nutritive; - In functie de natura produsului vegetal, variaza si gradul de agresivitate mecanica; sunt bine tolerate allimentele ce contin celuloza fina: dovlecel, spanac, mazare tanara, conopida, sfecla, morcovi. alimentele cu celuloza dura sunt contraindicate la pacientii cu afectiuni gastro-intestinale. Din acestea amintim: samburi, coji dure, teci de pastaioase, gutui, fasole si mazare uscata, varza, telina, seminte de rosii sau de vinete, sparanghel, fructele cu seminte - capsuni, mure, smochine, coacaze, si cele cu pielita - caise, piersici, prune.

Agresiuni alimentare termice
- Controlul buco-labial previne accidentele produse de alimente prea fierbinti, cu exceptia unor accidente sau tulburari psihiatrice, pe cand devierile spre hipotermie sunt bine suportate si chiar savurate - preparate de la gheata, inghetata;
- Alimentele prea fierbinti produc leziuni inflamatorii ale mucoasei esofagiene si gastrice. Se pare ca acestea duc la gastrita cronica atrofica si superficiala.

Studii epidemiologice au demonstrat corelatia dintre consumul indelungat de ceai fierbinte si aparitia cancerului esofagian la unele grupuri populationale: rusi, chinezi. De asemneea ingetia de orez fierbinte ar produce cancer gastric la japonezi, femeile japoneze care mananca traditional mai tarziu dupa barbati, cand alimentul e racit, ar fi protejate;
- Alimentele reci, de la gheata, de preferat mai ales in sezonul cald, pot duce, in conditiile unui consum repetat si exagerat la tulburari dispeptice, dureri peigastrice, reactii peristaltice cu diaree. De asemenea temperatura scazuta a alimentelor, modifica circulatia locala, cu posibilitatea proliferarii bacteriene. Incercarile terapeutice in hemoragiile digestive superioare si ulcer gastric, cu tehnica " freezing", s-au soldat uneori cu leziuni necrotice produse prin congelare. Agresiuni alimentare chimice - Tractul digestic poate fi supus unei agresiuni chimice, rezultat al ingerari accidentale sau voluntare a unor produse cu continut acid sau corozive;
- Substantele acide continute in diferite produse alimentare pot produce leziuni de esofagita sau gastrita acuta sau in cazul utilizarii cronice a acestor produse pot determina gastrita cronica. Exemple: sucul de lamaie, consumat in cantitati cresute, in viroze sau cure de slabire; abuzul de otet, sare de lamaie conduc la gastrita cronica;
- De asmenea diareile estivale produse la copii de consumul de fructe crude, bogate in acizi organici, ce accelereaza tranzitul intestinal;
- Laptele acru hiperacid determina crize de tip dispeptic, dureri epigastrice;
- In dieta de crutare chimica are in vedere pH-ul alimentelor prescrise. Valoarea pH-ului pentru unele produse alimentare (dupa Bricher si colab, 1967) Lamai 2,35 Lamai + zahar 2,35 Prune 2,83 Afine 2,85 Agrise 3,06 Grepfruit 3,17 Zmeura 3,23 Caise 3,51 Portocale 3,71 Piersici 3,75 Cirese 4,02 Tomate 4,36 Banane 5,60 Castraveti 5,64 Pepeni 6,01 Morcovi 6,23 Pepsi Cola 2,53 Schweppes 2,55 Oranjada 3,15 Iaurt 3,84 Cafea 5,26 Lapte 6,57 Smantana dulce 6,32 Ceai oriental 6,65 Sherry 3,19 Vermut rosu 3,40 Vin rosu 3,23-3,57 Vin alb 3,65-3,77 Coniac 3,58-3,87 Rom 4,00 Bere 4,44-4,62 Whisky 4,30 Tuica 7,83 Vodca 7,90 - Condimentele picante, utilizate in prepararea diferitelor mancaruri pentru a le creste savoarea, sunt des utilizate in bucatariile tarilor orientale. Au un efect de stimulare a secretiei gastrice acide cu putere diferita; astfel piperul determina un efect de stimulare neglijabil, curry un efect evident dar nesemnificativ, pe cand usturoiul, mustarul si ridichiile au efect crescut de stimulare a secretiei gastrice. La pacientii cu gastrita sau ulcer, aceste condimente cresc secretia acida, agravand boala preexistenta. Efectele negative se regasesc in durerile si arsurile de la nivel anal, in special in prezenta leziunilor inflamatorii si a hemoroizilor.
- Dintre condimentele aromate, care nu determina o actiune iritanta fac parte: leustean, patrunjel, marar, cimbru, tarhon, chimen, dafin, scortisoara, cuisoare, ienibahar, anason, coaje de lamaie ? Grasimile prajite. In urma procesului de degradare termica si oxidativa se formeaza compusii toxici, volatili si nevolatili.

Dintre cei volatili: acroleina, o aldehida nesaturata foarte toxica, actioneza prin inhalare, cu efecte toxice asupra epiteliului bronsic si hepato-necroza. Dintre produsii nevolatili amintim: acizii grasi liberi, oxiacizii, oxipolimerii, compusi ciclici. Acestia rezulta mai ales din uleiul de floarea soarelui si soia, ce contin acizi grasi polinesaturati mai putin stabili.

Utilizarea repetata a aceleiasi grasimi creste concentratia derivatilor toxici; se recomanda evitarea utilizarii acestora de peste 8-10 ori. ? Cafeaua. Actiunea sa este determinata de continutul sau in cofeina. La fel, ceaiul oriental si cacao contin metilxantine: teobromina si teofilina. Actiunea cofeinei:
- la nivelul esofagului : relaxeaza sfincterul esofagian inferior;
- la nivelul stomacului: stimuleaza secretia acida;
- la nivelul intestinului subtire: relaxeaza musculatura si stimuleaza secretia de apa si electroliti.

De mentionat ca nici cafeaua "decofeinizata" nu este lipsita de efecte digestive; stimularea secretiei gastrice acide este mai importanta decat cea indusa de cofeina pura  - Cofeina prin efectul excitosecretor este implicata in ulcerogeneza; de asemenea la pacientii cu dischinezie biliara determina contractii veziculare dureroase; debacluri diareice;
- Intoxicatia cu cafea evolueaza cu palpitatii, excitabilitate psihomotorie, tremuraturi, agitatie, insomnie, hiperideatie, arsuri epigastrice.
- Ceaiul oriental - exercita efecte adverse si prin taninul eliberat in solutie, rsponsabil de episoade de constipatie.

- Alcoolul. Exercita efect toxic direct asupra tubului digestiv si efecte metabolice complexe:
- Stomatita, glosita, paradontopatii, cancer de limba, faringe;
- Diskinezii esofagiene, esofagita, reflux gastro-esofagian, sindrom Mallory- Weiss;
- Gastrite acute si cronice, hemoragii, eroziuni; - Ulcer gastro-duodenal;
- Diaree motorie, malabsorbtie, leziuni epiteliale, atrofie vilozitara;
- Pancreatita acuta si cronica;
- Hepatopatie alcoolica;
- Rectita. Agresiuni alimentare osmolare ( sindromul dumping)
- Excitatia jejunala produsa de soluti hiperosmolare, cunoscuta sub numerle de "sindromul dumping", "sindrom jejunal postprandial" ( Fodor si colab) sau "sindrom jejunal hiperosmolar" (Lieber) este mult mai intensa in cazul solutiilor zaharaoase decat cazul celor saline, demonstrand implicatia si a chemoreceptorilor, nu numai a osmoreceptorilor;
- Mecanismul de producere este functional, neuroreflex terenul predispozant fiind coordonat de hiperreflectibilitatea jejunala; vagoliticele si antiseratoninicile deprima cele 2 verigi patogenice principale. Excitatia mucoasei jejunale determina descarcarea exploziva de substante polipeptidice active: serotonina, bradikinina, kalikreina, cu modificarea permeabilitatii capilare si epiteliale, urmata de exudatie lichidiana ce va izotoniza continutul intestinal.

Se produce hipovolemie cu hemoconcentratie;
- Clinic apar : fenomene generale(astenie, paloare, tremuraturi, transpiratii),fenomene cerebrale (cefalee, ameteli, tulburari de vedere), fenomene cardiocirculatorii(plapitatii, tahicardice, hipotensiunea arteriala), fenomene digestive(barborisene, balonare, dureri, greturi, uneori varsaturi sau scaune diareice imperioase).Fenomenele apar la 10-30 minute dupa ingestia de alimente si dispar in 30-90 de minute.

Sunt declansate de dulciuri concentrate, lapte (prin continut de calciu), extracte de carne (prin continutul in aminoacizi), sau orice alimente fluide. Manifestarile pot merge de la tahicardie moderata pana la pierderea constiintei si colaps; se reduc in clinostatism datorita ameliorarii irigatiei cerebrale; - Terapia presupune evitarea agresiunii osmolare, fractionarea meselor , asocierea alimentelor pentru a intarzia evacuarea gastrica, corectarea hipotensiunii, administrarea de vagolitice si antiserotoninice. Agresiuni prin aditivi si contaminanti alimentari - Substantele chimice care nu fac parte din compozitia naturala a alimentelor, fiind incorporate in acestea, direct sau indirect, in cursul diferitelor faze de la productie la desfacere, sunt desemnate cu termenul de aditivi alimentari -

Tipuri de aditivi:
1. Aditivi directi sau intentionali;

2. Aditivi indirecti, neintentionali sau substante contaminatoare.

Aditivii directi:
- Sunt substante chimice adjuvante, adaugate intentionat produselor alimentare, cu scopul de a le inbunatati sau mentine valoarea nutritiva, de a le modifica insusirile organoleptice si de a le creste calitatea, sau de a ameliora procesele tehnologice .
- Se clasifica in trei categorii: substante care cresc durata de pastrare a produselor alimentare: antiseptice, conservante, antioxidante;  substante care corecteaza gustul si aroma: aromatizante, indulcitoare; substante care amelioreaza culoarea (coloranti) si desfasurarea proceselor tehnologice si reduc degradarea fizica: gelifianti, emulsionanti, antiaglomeranti, sechestranti.

Exista 2 tipuri de substante toxice: toxicele de concentratie care realizeaza efecte nocive prin cumularea dozelor si toxice de sumatie care produc efecte ireversibile pentru fiecare doza administrata, care se sumeaza si au efecte cancerigene.

Contaminantii alimentari:
- Contaminarea alimentelor se poate realiza pe doua cai: prin procesul de "contaminare agricola", realizat in timpul cultivarii plantelor(insectofungicide) sau cresterii animalelor (hormoni, antibiotice, micotoxine) sau prin procesul de " contaminarea industriala" in timpul procesului tehnologic, prin cedarea unor substante chimice de catre utilaje(uleiuri minerale) sau ambalaje( in timpul stocarii).
- Tipuri de contaminare:  contaminarea cu metale grele: plumb, cupru, cadmiu, zinc - care reprezinta componente ale aliajelor din containerele metalice;
- contaminarea apei cu mercur, cu contaminarea pestilor;
- contaminarea cu constituenti ai ambalajelor din material plastic;
- contamiarea cu nitrozamine;
- contaminarea cu micotoxine;
- contaminarea cu pesticide;
- Contaminanti alimentari (dupa Slaga, 1981)

1. Substante chimice sintetice:
-substante chimice utilizate in agricultura (pesticide);
- aditivi utilizati in hrana animalelor (dietilstilbestrol);
- substante chimice care migreaza din materialele utilizate pentru ambalarea alimentlor (clorura de vinil);
- substante chimice produse prin interactiunea dintre aditivii alimentari si alte substante chimice sau constituenti alimentari (nitrozomine);
- substante chimice produse in cursul pregatirii alimentelor prin incalzire sau iradiere (benzpirenul);
- substante chimice ce contamineaza alimentele in cursul procesului tehnologic (azbest, talc, clorura de vinil).

2. Constituenti naturali ai alimentelor: cicazina, hidrocarburi aromatice policiclice, safrol.

3. Contaminanti naturali ai produselor alimentare
- carcinogeni produsi de bacterii;
- micotoxine;
- alcaloizi;
- arseniu, nitriti, nitrozomine.

- Efectele nocive ale aditivilor si contaminantilor alimentari:
1. Actiunea carcinogena ? Colorantii alimentari. S-a descoperit efectul hepatocarcinogen al p.DAB, un colorant al margarinei "galben de unt", revizuindu-se utilizarea colorantilor azoici, cu limitarea doar la cei ce contin grupari acide sau oxidrilice pe fiecare din cele doua jumatati ale moleculei . Aditivii coloranti naturali, desi larg utilizati nu sunt lipsiti de efecte toxice Substantele indulcitoare Zaharina: si-a demonstrat efectul de producere de tumori ale vezicii urinare sau tumori cu alte localizari, numai in conditii experimentale, cu folosirea unor doze mari in alimentatie, iar actiunea carcinogenetica s-ar datora nu zaharinei insesi, ci unui contaminant. Utilizata in doze mai rezonabile, efectul cancerigen este foarte redus sau inexistent, neexistand argumente pentru a o interzice pacientilor cu diabet zaharat sau obezitate. Ciclamantul: in conditii experimentale, la sobolani, determina producerea de tumori vezicale. Utilizata in doze admisibile, temporare, nu are efect carcinogenetic. Clorura de vinil: este utilizata la fabricarea maselor plastice, fiind folosita la ambalarea unor sortimente de branza si carne.Produce angiosacroame hepatice si alte tumori hepato-biliare la subiectii expusi profesional, la care riscul de a dezvolta aceste tumori este de 400 de ori mai mare fata de populatia generala. De asemenea se stie ca acest contaminant poate trece in produsul ambalat, trecere care este conditionata de cantitatea de monomer si de durata de pastrare. Pesticidele: sunt larg raspandite in apa, sol, aer, plante, produse alimentare.

Experimental se pot produce tumori, in special hepatice. Nu exista argumente pentru rolul carcinogen la om, probabil datorita nivelului mai mic de contaminare sau unor mecanisme metabolice de detoxifiere. Substantele hormonale, provenite din aditivele administrate in hrana animalelor in scopul stimulator al cresterii productiei de carne. La animale s-au observat carcinoame vaginale la fiicele mamelor tratate cu doze mari de dietil-stilbestrol. Uleiurile minerale: utilizate pentru lubrefierea instalatiilor din industria alimentara - au risc carcinogen. Actiunea embriotoxica. Se datoreaza unor numerosi compusi, dar in special derivatilor organici ai metalelor grele, cadmiu, pesticide. Au efecte teratogene sau la distanta, cu aparitia de neoplazii. - Manifestarile organotoxice.

Sunt determinate de contaminanti alimentari in special, dar si de utilizarea incorecta, de supradozajul aditivilor. 1. Se produc leziuni: Ž hepatice: aromatizanti, pesticide, plumb; 
- renale: vanadiu, cadmiu;
- osoase: plumb, mercur, pesticide;
- tiroidiene: tiouree;
- hematologice: pesticide, nitriti, peroxizi;
- gastro-intestinale: substante conservante, acid salicilic, benzoic, sulfuros.

2. Manifestari alergice si imunologice
- Reatii alergice cutanate, respiratorii au fost descrise la unii coloranti azoici, in special la tartrazina, dar si la unii aromatizanti;
- O serie de contaminanti: metale grele, pesticide, compusi organomercurici au efect de scadere a imunitatii umorale si celulare;
- Utilizarea antibioticelor in hrana animalelor cu scopul stimularii cresterii si productivitatii are rasunet asupra transmiteri rezistentei bacteriene fata de un grup larg de antibiotice.

3. Modificari comportamentale
- La copii, care prezinta o predispozitie genetica, s-a descris "sindromul hiperkinetic", caracterizat printr-un comportament cu caracter hiperactiv, agresiv, produs de coloranti, aromatizanti, antioxidanti.

4. Efecte asupra factorilor nutritionali
- Bioxidul de sulf inactiveaza vitamina B1;.
- Nitritii, prin nitrozare pot produce pierderi de aminoacizi;
- Sulfura de carbon, oxidul de etilen, bromura de metil pot inaciva unii aminoacizi.
- Masuri profilactive:
- ameliorarea practicilor agricole;
- scoaterea din uz a pesticidelor cu potential toxic marcat;
- ameliorarea proceselor tehnologice de preparare a produselor alimentare;
- imbunatatirea conditiilor de stocaj pentru a impiedica contaminarea fungica sau microbiana si marirea gradului de stabilitate fizica - chimica a ambalajelor;
- pentru evitarea reactiilor alergice la subiectii sensibilizati, se indica mentionarea pe etichete a aditivilor alimentari;
- Protectia populatiei impotriva riscurilor rezultate de aditivi si contaminanti se realizeaza prin masuri legislative, care stipuleaza produsele care pot fi folosite si dozele admise, precum si prin controlul continuu al respectarii legislatiei prin autoritatile sanitare.

 Esofagitele si refluxul gastro-esofagian - Intregul esofag, in momentul inghitirii functioneaza ca un singur tesut. - Cand bolul alimentar trece voluntar din gura in faringe, sfincterul esofagian superior se relaxeaza, alimentele patrund in esofag, iar sfincterul esofagian inferior se relaxeaza pentru a primi bolul alimentar.
- Undele peristaltice poarta bolul in josul esofagului si apoi in stomac.

Tulburarile esofagiene sunt determinate de:
Obstructie;
Inflamatie; 
Alterarea mecanismului de inghitire.

Simptomele ce pot sa apara sunt:
- Pirozisul-arsura epigastrica sau durerea substernala, ce se asociaza cel mai frecvent inflamatiei mucoasei esofagiene, produsa de cele mai multe ori de refluxul de acid gastric si/sau continut intestinal;
- Regurgitatia;
-Disfagia-apare ca rezultat al complicatilor esofagitei inferioare cronice: ulceratii, cicatrici, stricturi.

Fiziopatologia esofagitelor: In functie de natura agentilor ce actioneaza se produce esofagita acuta sau cronica. Esofagita acuta e determinata de:
- ingestia de agenti iritanti;
- infectia virala;
- intubatia.

Esofagita cronica sau refluxul esofagian, e determinat de:
- hernia hiatala;
- scaderea presiunii in sfincterul esofagian inferior(sclerodermia, fumatul, relaxantele musculaturii striate, sarcina, contraceptivele orale ce contin progesteron);
- cresterea presiunii intraabdominale;
- intarzierea golirii gastrice; - varsaturile recurente.



agresiuni alimentare excesele alimentare
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Playtech.ro

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Sanatate.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1305 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013010 (s)

loading...